Acasă Politic Bucuresti: Vintu, din nou la Parchetul General

Bucuresti: Vintu, din nou la Parchetul General

DISTRIBUIȚI

112992 – 06092012 – Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat în urma condamnării la un an de închisoare pentru şantaj, a fost adus, joi dimineaţa, la Parchetul General pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI).

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au extins, in 19 iulie 2012, cercetările şi au început urmărirea penală faţă de Vîntu pentru infracţiunea de spălare a banilor.

„Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, s-a stabilit că, după ce în perioada 1999-2000, a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond F.N.I a utilizat aceste sume la achiziţionarea unor bunuri imobile (altele decât cele reţinute în starea de fapt din rezoluţia de începere a urmăririi penale). De asemenea, materialul probator administrat după începerea urmăririi penale, demonstrează faptul că o parte din imobilele intrate în proprietatea SC Imobiliar Network 2002 SA, societate controlată de către învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu, au fost închiriate pentru diferite sume de bani. În raport de starea de fapt descrisă, probele au relevat faptul că învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a săvârşit aceleaşi infracţiuni şi în privinţa acestor bunuri şi este necesar a se dispune extinderea cercetărilor pentru faptele noi constatate în sarcina sa. În aceste condiţii, pe baza probatoriului administrat, s-a stabilit că învinuitul  Vîntu Sorin Ovidiu a supus procesului de spălare a banilor, pe lângă sumele reţinute în starea de fapt iniţială (respectiv suma de peste 700.000 lei provenită din infracţiunea de delapidare şi peste 9,6 milioane lei provenită din infracţiunea de înşelăciune) şi alte sume mari de bani. Astfel, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că şi suma de peste 130.000 lei a fost supusă procesului de spălarea banilor, fiind rezultată tot din infracţiunile săvârşite, adică peste 5,47 milioane dolari la data prăbuşirii F.N.I., respectiv sumele de 278.034 dolari şi 786.060 euro, provenite din chirii”, se arăta într-un comunicat al Parchetului General din 19 iulie 2012. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.