Acasă Politic Bucuresti: Lucrările de construcţie şi furturile – principalele cauze ale întreruperilor în...

Bucuresti: Lucrările de construcţie şi furturile – principalele cauze ale întreruperilor în comunicaţiile electronice

DISTRIBUIȚI

113960 – 16102012 – Deteriorarea fibrei optice prin lucrări de construcţii, infrastructură şi utilităţi şi furturile de cabluri sunt printre principalele cauze care au afectat furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice pentru cel puţin o oră în cursul anului trecut, potrivit datelor furnizate de ANCOM. Alte cauze care au determinat asemenea întreruperi au fost fenomenele naturale şi întreruperi sau defecţiuni ale reţelei de distribuţie a energiei electrice.

În prima jumătate a acestui an, ANCOM a transmis către 40 de furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice un chestionar privind incidentele care au afectat funcţionarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice pentru peste 5.000 de utilizatori pe o durată mai mare de o oră în cursul anului 2011. Scopul acestui chestionar a fost de a identifica numărul, durata şi impactul incidentelor, atât asupra utilizatorilor, cât şi asupra furnizorilor.

În urma centralizării răspunsurilor au fost identificate 268 de incidente care au afectat securitatea şi integritatea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice în anul 2011. Dintre acestea, aproximativ 45% sunt incidente care au avut cauze interne companiilor de comunicaţii (defecţiuni ale echipamentelor, erori de software, erori umane), restul de 55% fiind determinate de cauze externe (lucrări ale terţilor, furturi de cabluri, fenomene naturale, întreruperi în furnizarea energiei electrice etc.).

Cele mai frecvente cauze externe care determină asemenea incidente sunt furtul cablurilor care conţin cupru sau deteriorarea intenţionată a acestora (circa 28% din numărul incidentelor cu cauze externe) şi deteriorarea fibrei optice de către cei care efectuează lucrări de construcţie şi/sau de întreţinere ale sistemului utilităţilor publice (aproximativ 24%).

„Studiul realizat de Autoritate a arătat că aproape 30% din totalul întreruperilor în furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice sunt cauzate de furtul cablurilor şi de distrugerea acestora. În perioada imediat următoare vom organiza o serie de întâlniri cu furnizorii de comunicaţii electronice pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii legale şi operaţionale pentru a reduce acest fenomen şi pentru a stabili noi modalităţi de întărire a securităţii reţelelor. De asemenea, vom invita la întâlniri reprezentanţi ai autorităţilor naţionale cu competenţe în stoparea acestor fapte, pentru a agrea o strategie de acţiune pentru reducerea acestui fenomen infracţional foarte grav, care afectează şi alte industrii”, a declarat Eduard Lovin, director al Direcţiei Executive Reglementare din cadrul ANCOM.

21% din numărul incidentelor provocate de cauze externe în anul 2011 sunt atribuite fenomenelor naturale, cum ar fi ninsorile abundente, care au provocat întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi blocaje rutiere ce au împiedicat accesul echipelor de intervenţie ale furnizorilor afectaţi la locaţiile cu echipamente şi nu au permis efectuarea rapidă a reparaţiilor.

Alte cauze care afectează buna funcţionare a serviciilor de comunicaţii sunt fluctuaţiile în alimentarea cu energie electrică (aproape 20%) şi defecţiuni ale componentelor hardware şi software (7%).

Pe baza rezultatelor acestui chestionar, ANCOM are în vedere stabilirea unor niveluri de la care aceste incidente vor fi raportate, în viitor, periodic, către Autoritate şi măsurile care urmează să fie luate de furnizori în vederea creşterii gradului de securitate şi integritate a reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice. – www.promptmedia.ro

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.