Acasă Politic Bucuresti: MAI vrea sa suplimenteze contributia Romaniei la Interpol

Bucuresti: MAI vrea sa suplimenteze contributia Romaniei la Interpol

DISTRIBUIȚI

114021 – 18102012 – MAI supune dezbaterii publice proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală

– Interpol prin detaşarea ofiţerilor de poliţie.

“Detaşarea ofiţerilor de poliţie la Interpol, ca şi contribuţie suplimentară la această organizaţie internaţională, este necesară şi benefică pentru România, facilitând, pe de o parte, accesul la funcţii strategice şi de vizibilitate la Interpol şi generând, pe de altă parte, o creştere semnificativă a capacităţii administraţiei publice din România. În prezent, România este singurul stat membru fondator al OIPC Interpol care nu este reprezentat la nivelul Secretariatului General. Cu toate acestea, persoanele date în urmărire internaţională de către autorităţile judiciare din România reprezintă aproximativ 12% din totalul mondial al persoanelor date în urmărire, ceea ce conduce la un volum semnificativ de date şi informaţii procesate la nivelul Secretariatului General, cu scopul de a facilita localizarea şi aducerea lor în faţa justiţiei. Autorităţile de aplicare a legii din ţara noastră sunt al treilea mare utilizator european al bazelor de date gestionate de Secretariatul General al OIPC Interpol, mai ales în condiţiile în care acestea reprezintă un important aport operaţional în demersul de securizare a frontierelor externe al Uniunii Europene şi ale spaţiului Schengen. Activitatea desfăşurată în ultimii ani la nivelul Poliţiei Române, şi nu numai, este caracterizată printr-o creştere substanţială a indicatorilor în ceea ce priveşte fluxul informaţional operativ, ceea ce demonstrează angajarea deplină a MAI în combaterea fenomenului infracţional transfrontalier. Astfel, schimbul de mesaje referitoare la infracţiunile săvârşite de cetăţenii români în străinătate a crescut în mod considerabil – în anii 2010 şi 2011 s-a ajuns la un număr de peste 200.000 de mesaje operative, faţă de 110.000 în 2009. Dintre acestea, peste 50% au avut loc prin intermediul Interpol. Ca urmare a participării active a României în cadrul acestei organizaţii, a apărut oportunitatea promovării ofiţerilor de poliţie pe posturi de experţi detaşaţi. Secretariatul General al Interpol a selecţionat deja un ofiţer de poliţie român pentru a îndeplini o funcţie cu atribuţii funcţionale de coordonare a managementului datelor şi informaţiilor, care ar urma să fie detaşat în perioada următoare. La momentul actual nu există însă o soluţie juridică cu privire la problematica detaşării ofiţerilor de poliţie la Interpol, ceea ce determină instituirea unei reglementări în acest context. Conform proiectului ordonanţei de urgenţă, detaşarea ofiţerilor de poliţie la Interpol se va dispune de către ministrul Administraţiei şi Internelor, în funcţie de resursele financiare alocate prin bugetul MAI, pentru o perioadă de timp determinată potrivit cerinţelor Interpol”, se arată într-un comunicat al MAI. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.