Acasă Politic Bucuresti: Rambursarile pe POSDRU ar putea fi reluate in decembrie

Bucuresti: Rambursarile pe POSDRU ar putea fi reluate in decembrie

DISTRIBUIȚI

113820 – 10102012 – Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că rambursarea fondurilor europene oentru proiectele din Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU)

ar putea fi reluate în decembrie, dacă auditul din noiembrie o să constate că s-au rezolvat toate problemele identificate în primăvară.

Ministrul Orban a declarat marţi seara, la digi24, că România a primit de la CE încă o lună răgaz pentru rezolvarea problemelor de pe POSDRU. În loc de începutul lui octombrie, aşa cum se anunţase iniţial, auditul pentru verificarea situaţiei va avea loc în noiembrie.

Asta înseamnă că şi rambursările de la CE se amână cu încă o lună, fiind posibil să se reia abia în decembrie, ceea ce face ca întreruperile de finanţare să ajungă la peste şase luni.

În termeni tehnici, România nu se află în situaţia de suspendare a fondurilor, ci de întrerupere, însă, practic, ele au fost suspendate, deoarece perioada este la fel de lungă ca la o suspendare şi condiţiile impuse de CE se referă la probleme de sistem.

Leonard Orban a explicat că s-a ajuns în această situaţie pentru că “au fost foarte multe probleme” şi “nu s-au respectat reglementările, cerinţele UE”.

Schimbările vor fi majore şi “vor conduce la punerea pe baze noi şi complet funcţionale a întregului mecanism, deşi nu e deloc simplu şi vor trebui să mai fie făcute modificări”, a declarat Orban. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.