Acasă Politic Bucuresti: Castigul salarial mediu net a crescut cu 0.8% in octombrie

Bucuresti: Castigul salarial mediu net a crescut cu 0.8% in octombrie

DISTRIBUIȚI

115127 – 05122012 – Castigul salarial mediu nominal brut a fost in luna octombrie a. c., de 2.139 lei, cu 0,8% mai mare decat in luna septembrie, potrivit datelor publicate de Institutul Natiâonal de Statistica.

Castigul salarial mediu nominal net a fost de 1552 lei, in crestere fata de luna anterioara cu 14 lei (0,9%). 

Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in transporturi aeriene (3953 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (846 lei).

Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat dupa cum urmeaza: cu  21,2% in extractia carbunelui superior si inferior, respectiv cu 13,1% in extractia minereurilor metalifere; intre 5,0% si 7,5% in transporturi aeriene, alte activitati extractive, alte activitati industriale n.c.a., activitati auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii), fabricarea altor mijloace de transport; intre 2,5% si 5,0% in fabricarea articolelor de imbracaminte, tranzactii imobiliare, fabricarea de mobila, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, industria constructiilor metalice si a produselor din metal, exclusiv masini, utilaje si instalatii, fabricarea hartiei si a produselor din hartie, colectarea si epurarea apelor uzate.

Scaderile castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost cauzate de acordarea in luna septembrie a primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale), platii sumelor
din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa). De asemenea, in unele activitati economice scaderea nivelului castigului salarial mediu net din luna octombrie a fost cauzata de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici (functie de contracte).

Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat dupa cum urmeaza: cu  25,9% in extractia petrolului brut si a gazelor naturale, cu 17,8% in fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, respectiv cu 7,2% in fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice; intre 2,0% si 3,5% in telecomunicatii, activitati de servicii anexe extractiei, fabricarea produselor din tutun, alte activitati de servicii, informatii si comunicatii, activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice).

In sectorul bugetar  s-au inregistrat cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna septembrie in invatamant (6,9%) ca urmare a acordarii sumelor reprezentand plata cu ora a cadrelor didactice. De asemenea, in administratia publica si in sanatate si asistenta sociala s-au inregistrat usoare cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta, cu 0,4%, respectiv cu 0,1%. – www.promptmedia.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.