Acasă Politic Bucuresti: Cheltuielile pentru serviciile de ambulanta, preluate la bugetul de stat

Bucuresti: Cheltuielile pentru serviciile de ambulanta, preluate la bugetul de stat

DISTRIBUIȚI

 – 115337 – 12122012 – Ministerul Sănătăţii va reorganiza, începând cu luna martie 2013, programele naţionale de sănătate şi va prelua la bugetul de stat cheltuielile pentru serviciile de ambulanţă. Până atunci, Ministerul Sănătăţii intenţionează prelungirea contractului cadru şi a programelor naţionale de asigurări de sănătate.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii,, Guvernul a aprobat miercuri o ordonanţă de urgenţă privind modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii.

Conform documentului, începând de anul viitor, Ministerul Sănătăţii va derula şi finanţa programele cu caracter preventiv, de sănătate publică (ca de exemplu cele care vizează
măsurile de prevenire a răspândirii HIV/SIDA şi TBC),  iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va finanţa programele de tip curativ (tratement pentru afecţiuni oncologice, diabet, etc).

Ministerul Sănătăţii va derula, în continuare, programul naţional de transplant.

De asemenea, s-a hotărât preluarea finanţării serviciilor de ambulanţă din bugetul de stat, astfel încât întreg sistemul de urgenţă care cuprinde şi unităţile de primiri urgenţe să fie
finanţat, unitar.

Actul normativ adoptat miercuri mai prevede posibilitatea ca asistenţii medicali, ambulanţierii şi dispecerii din cadrul serviciilor de ambulanţă să execute gărzi retribuite, în limita prevederilor bugetare. Până în prezent, de această prevedere beneficiau doar medicii. Asistenţii medicali, ambulanţierii sau dispecerii, pentru orele suplimentare executate beneficiau doar de ore libere. Deoarece numărul personalului este insuficient în multe dintre serviciile de ambulanţă, acesta nu beneficia de orele libere la care ar fi avut dreptul, acestea cumulându-se în timp. Măsura urmăreşte evitarea  blocării sistemului care acordă asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, determinată de necorelarea dintre suprasolicitarea şi motivarea personalului. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.