Acasă Politic Bucuresti: Forumul constitutional prinde contur

Bucuresti: Forumul constitutional prinde contur

DISTRIBUIȚI

117033 – 19022013 – USL a decis luni constituirea unui Forum constitutional, care va fi condus de politologul Cristian Parvulescu, a anuntat premierul Victor Ponta, precizand ca Forumul va lucra pana pe 5 mai, raportul acestuia urmand sa stea la baza activitatii Comisiei de revizuire a Constitutiei.

Potrivit premierului, Forumul constitutional va organiza dezbateri in Bucuresti si in tara, pana pe 5 mai, urmand ca dupa aceasta data, pe baza raportului intocmit de acesta, sa se treaca la Comisia parlamentara, adica in mod efectiv la procedura de revizuire a Constitutiei adoptata cu doua treimi in ambele Camere ale Parlamentului.

„Ne mobilizam cu totii sa avem adoptata pana la sfarsitul sesiunii parlamentare si pe parcursul verii si in luna septembrie sa existe posibilitatea de a se dezbate rezultatele comisiei si, undeva in jur de 1 octombrie, sa putem sa avem referendumul constitutional, in asa fel incat, practic, procedura sa fie indeplinita”, a afirmat liderul USL.

Victor Ponta a precizat ca pana cand raportul Forumului constitutional nu va fi gata – 5 mai, Comisia de revizuire a Constitutiei nu va lucra.

„In Forumul constitutional pot sa intre reprezentantii tuturor institutiilor, dar si ai ONG-urilor care doresc sa participe la acest efort important pentru ca aici nu e vorba de o modificare a Constitutiei pentru USL sau pentru Parlament, ci de o modificare pentru societatea romaneasca. Si atunci, cu cat mai multi sunt care se implica in mod serios, cu atat mai bun va fi rezultatul”, a adaugat premierul.

El a subliniat ca Forumul constitutional nu lucreaza in paralel cu Comisia de revizuire a Constitutiei.

„De astazi pana pe 5 mai, singurul care lucreaza este Forumul constitutional, iar comisia asteapta propunerile si rezultatele. Sigur, decizia nu e la Forumul constitutional, pentru ca in forum nu se voteaza, dar acolo se dezbat, se prezinta acele puncte asupra carora exista consens si acele puncte asupra carora trebuie luata o decizie politica. Deci practic comisia, pana nu vine raportul Forumului constitutional, nu se va intruni. E vorba de 5 mai”, a detaliat seful Executivului. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.