Acasă Politic Bucuresti: Olanda tine in sah Romania pentru aderarea la Schengen

Bucuresti: Olanda tine in sah Romania pentru aderarea la Schengen

DISTRIBUIȚI

117175 – 22022013 – Preşedintele Senatului din Olanda, Fred de Graaf, a purtat vineri o discuţie cu omologul său Crin Antonescu. În urma discuţiei, oficialul olandez a declarat că pentru a fi parte a Tratatului Schengen justiţia din România trebuie să fie la nivelul regulilor europene în domeniu.

„Raportul MCV menţionează şi că în privinţa aspectelor judiciare România trebuie să accelereze şi să finalizeze reformele. Pentru că aveţi nevoie de aceste instrumente în interiorul Tratatului Schengen. Aveţi nevoie de o lege penală bună, de o lege civilă bună, aveţi nevoie de proceduri judiciare corecte, de un sistem judiciar care să fie capabil să facă faţă regulilor europene”.

Fred de Graaf a recunoscut că în raportul MCV România a primit „o notă bună” privind rezolvarea corectă din punct de vedere constituţional a crizei politice din 2012. „România a primit o notă mare de la Comisia Europeană cu privire la modul în care a tratat criza politică de anul trecut, s-a făcut corect din punct de vedere constituţional, ceea ce este foarte important de notat”, a spus de Graaf.

Oficialul olandez a subliniat că Tratatul Schengen este important pentru ţările membre având în vedere „dificultăţile situaţiei economice şi politice din Europa şi evoluţiile din zona mediteraneană”.

Întrebat direct dacă guvernul olandez mai face legătura între MCV şi Schengen, Fred De Graaf a spus. „Mă tem că nu vă pot răspunde exact la întrebare, pentru că, aşa cum ştiţi, deciziile privind Schengen nu aparţin în totalitate Parlamentului, ci este o decizie a Guvernului. Probabil ştiţi că pe 6-7 martie va fi încă o întâlnire la Bruxelles cu privire la Schengen şi aderarea României. Vor fi discuţii între diferitele părţi înainte de 6-7 martie şi ştiţi că şi noi şi alte ţări am făcut un acord cu România despre unii paşi care trebuie făcuţi înainte de aderarea la Schengen”, a afirmat oficialul olandez.

El a arătat totuşi că, din punctul său de vedere, ca parlamentar, speră ca discuţia privind aderarea României şi Bulgariei să fie „încheiată cât mai repede”. „Suntem de acord şi asupra faptului că scopul final, şi al relaţiei noastre parlamentare, este să închidem cât mai repede acest subiect şi să trecem mai departe să facem şi alte lucruri mai importante decât a discuta întrebarea dacă sunteţi pregătiţi sau nu”.

Totodată, preşedintele Senatului olandez a punctat că diferenţa de opinii dintre România şi Olanda nu a fost în ultimii ani cu privire la scopul final al aderării la Schengen, ci la momentul aderării şi nivelul de pregătire al ţării noastre.

Fred de Graaf este membru al partidului liberal VVD (Partidul pentru Libertate şi Democraţie), din care face parte şi premierul Mark Rutte. De Graaf efectuează în perioada 21-23 februarie o vizită la Bucureşti, la invitaţia preşedintelui Senatului României, Crin Antonescu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.