Acasă Politic Paşapoarte pentru investitori

Paşapoarte pentru investitori

DISTRIBUIȚI

116636 – 05022013 – În încercarea de a atrage investiţiile străine, multe ţări din regiunea balcanică recurg la noi tactici.

Mai multe ţări din regiune acordă cetăţenie străinilor care cheltuiesc sume mari, într-un efort de a atrage investiţiile în regiune şi a recupera o parte dintre investiţiile străine directe pierdute în ultimii câţiva ani.

Potrivit unui raport recent al Institutului pentru Studii Economice din Viena, citat de SETimes, investiţiile străine directe au crescut în regiune cu aproximativ 26% în 2011. Cu toate acestea, creşterea, care nu se preconizează a se menţine, a venit după ani întregi de pierderi majore.

România este pionieră în acordarea de cetăţenie în schimbul investiţiilor şi avea implementată o iniţiativă chiar înainte ca criza economică să lovească regiunea. Măsura s-a dovedit una de succes, în special în atragerea investitorilor din Turcia.

Cetăţenia română poate fi obţinută, la cerere, dacă persoana a trăit în ţară legal timp de cel puţin opt ani sau dacă este căsătorită cu un cetăţean român de cel puţin 5 ani. Termenele sunt înjumătăţite dacă solicitantul este o persoană renumită la nivel internaţional sau dacă este un investitor.

În 2009, Senatul a adoptat o propunerea a lui Toni Greblă, şeful comisiei juridice a ţării, de a scădea suma necesară pentru investiţia în România la 1 milion de euro, comparativ cu suma de 5 milioane de euro, care fusese propusă de guvern.

„Am o viză permanentă pentru România; mi s-a spus că voi primi cetăţenie automat, atunci când intrăm în UE sau Schengen. Am familie aici, am un copil. Ar fi bine să am cetăţenie, pentru că acum sunt un străin şi nu pot vota sau deţine terenuri; dacă nu se întâmplă nimic, o voi solicita în 1-2 ani. Sunt parte a României chiar dacă m-am născut în Turcia”, a declarat Sukri Karaaslan, un kurd care deţine restaurante în Bucureşti şi Giurgiu.

Macedonia, care potrivit raportului institutului a înregistrat în 2012 o pierdere a investiţiilor de 30%, a propus modificări la legislaţia privind străinii, acestea presupunând acordarea cetăţeniei oricărei persoanei care investeşte cel puţin 400.000 de euro şi deschide cel puţin 10 locuri de muncă în ţară.

În Albania, guvernul a aprobat recent legea cetăţeniei pentru naturalizarea străinilor în cazurile în care „Albania are un interes ştiinţific, economic şi cultural”.

Potrivit legii, orice persoană care dovedeşte că a investit mai mult de 147.000 de euro în ţară va primi un paşaport.

Se preconizează că o măsură similară a fi adoptată şi de către parlamentul Bulgar. Conform modificărilor propuse la legea privind străinii, candidaţii vor trebui să investească cel puţin 250.000 de euro într-o companie bulgară din domeniul industriei, infrastructurii, transporturilor sau turismului.

De asemenea, investitorilor li se va solicita să fi trăit în ţară timp de cel puţin un an. Potrivit noilor propuneri, achiziţionarea unei proprietăţi imobiliare în valoare de 305.000 euro reprezintă o altă modalitate prin care se poate dobândi statutul de rezident permanent.

Legislaţia actuală acordă statutul de rezident permanent unui străin care investeşte mai mult de 509.000 euro într-o companie publică sau un parteneriat comercial.

George Angelov, economist senior în cadrul Institutului Societate Deschisă din Sofia, a afirmat că legislaţia de acest tip ar trebui adoptată după o analiză a experienţelor celorlalte ţări şi o analiză a efectului pe care îl produce.

„Ceea ce avem noi acum este mai degrabă o dezbatere teoretică, fără un raţionament real în ceea ce priveşte atât pragurile, cât şi efectele preconizate”, a declarat acesta. „Nu sunt sigur dacă textul pe care îl avem acum atrage investiţiile străine la economia bulgară, pe de o parte din cauza pragului ridicat, şi pe de altă parte a posibilităţilor de a ocoli legea”.

Un alt factor al propunerilor este acela de a acorda cetăţenie sau vize mai lungi străinilor care cumpără proprietăţi în regiune.

Celor care investesc mai multe de 40.000 în proprietăţile imobiliare din Macedonia li se va permite să domicilieze acolo timp de un an. În prezent, cetăţenii străini trebuie să părăsească Macedonia după trei luni.

„Există o practică în Europa de Vest şi cea Centrală, şi îndeosebi în Scandinavia, de a cumpăra proprietăţi, a investi în ţările sud-est europene şi a petrece mai mult timp în aceste ţări mai calde”, a declarat Aleksandar Gjorgjiev, purtător de cuvânt al Guvernului.

Însă, potrivit analiştilor economici, cetăţenia ar putea fi mai atractivă pentru investitorii din Asia, care întâmpină obstacole în a călători în UE. Majoritatea ţărilor regionale au un regim de liberalizare a vizelor cu ţările europene.

„Aceştia pot profita din plin de aceste posibilităţi”, a declarat Filip Blazevski, economist în cadrul Centrului de Analiză Economică.

Dar, în pofida susţinerii de care se bucură noile legi, unii se păstrează sceptici, temându-se că legile vor crea o portiţă pentru terorişti şi criminali.

„Aceasta este o sumă mică de bani, discutând în termeni relativi, pentru o organizaţie teroristă, care poate folosi teritoriul, oportunităţile şi spaţiile sale, ceea ce ar permite membrilor săi să dobândească cetăţenie albaneză”, a declarat Ilir Gjoni, membru al parlamentului din partea Partidului Socialist, postului de televiziune Albanian Screen.

În Muntenegru, practica a luat sfârşit în 2010, după ce premierul destituit al Thailandei, Thaksin Shinawatra, a primit cetăţenie în pofida acuzaţiilor de corupţie cu care se confrunta în ţara sa natală. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.