Acasă Politic Bucuresti: Legea Concurenţei va fi modificată din nou

Bucuresti: Legea Concurenţei va fi modificată din nou

DISTRIBUIȚI

117866 – 20032013 – Legea Concurenţei va fi modificată în acest an sau anul viitor. În noua formă a legii vor fi prevăzute mecanisme care să încurajeze angajaţii să denunţe cazuri de încălcare a legislaţiei de către companiile în care lucrează, dar şi finalizarea investigaţiilor într-un termen mai scurt.

„La Legea Concurenţei avem acum un mecanism care ne permite ca pentru companiile care recunosc încălcarea legii să acordăm imunitate. Primul care vine scapă, capătă imunitate. Nu este o măsură foarte populară, avem doar câteva cazuri. Vrem însă să introducem modelul pe care îl au maghiarii. Dacă vine un angajat al companiei şi spune că firma sa a făcut ceva în neregulă, să avem un mecanism prin care să primim aceste sesizări şi chiar să putem să-i recompensăm. În Ungaria prinde bine şi este modelul american. În America au ajuns să dea milioane de dolari celor care vin şi denunţă băncile pentru comportamente incorecte”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei,citat de Antena 3.

Un alt element pe care instituţia îl are în vedere este finalizarea investigaţiilor într-un interval de timp mai scurt.

„Dacă avem o investigaţie şi compania vine şi recunoaşte că a încălcat legea să nu mai trebuiască să mai finalizăm investigaţia, adică în 1-2 ani. Să avem o variantă să putem termina cazul mai repede. Însă va fi foarte greu pentru ridică veşnica problemă a corupţiei, trebuie să facem în aşa fel ca ceea ce se întâmplă acolo să nu pară o târguială între noi şi compania implicată. Trebuie să avem grijă şi să nu deschim o portiţă pentru suspiciuni de corupţie”, a spus Chiriţoiu, adăugând că modificările vor fi realizate în lege la sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor.

Legea Concurenţei a fost modificată ultima oară în urmă cu doi ani. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.