Acasă Politic București: Antonescu se grăbește și nu prea să devină președinte al României

București: Antonescu se grăbește și nu prea să devină președinte al României

DISTRIBUIȚI

117963 – 25032013 – Liderul liberalilor, Crin Antonescu, îi dă peste mână ministrului de Interne, senatorul de Ilfov Radu Stroe, în ceea ce privește o nouă suspendare din funcție a președitelui Traian Băsescu. El a declarat la Realitatea TV că nu iniţiază, nu solicită şi nu cere ”declanşarea unei proceduri de suspendare a domnului Băsescu”.

”Reacţiile lui Hrebenciuc şi Stroe sunt reacţii fireşti, sănătoase, peste care nu putem trece ca şi cum ar fi un fapt divers şi la o atitudine pe care Traian Băsescu a avut-o nouă ani. Această declaraţie trebuia să o facă după ce a fost ales preşedinte, nu acum”, a mai precizat Antonescu. Întrebat despre posibilitatea de a deveni preşedinte interimar a doua oară, Crin Antonescu a repetat că această întrebare este prematură şi că atât el, cât şi PNL, nu cer şi nu iniţiază suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Antonescu nu a vrut să se spună despre el că nu mai are răbdare pentru a deveni președinte al țării și de aceea a făcut această precizare.

Radu Stroe spusese că este inadmisibil ce a făcut preşedintele Traian Băsescu sâmbătă, legat de Convenţia PDL, și că ”trebuie să ne gândim din nou la suspendare”. Stroe a fost completat imediat de Viorel Hrebenciuc: ”La cum arată lucrurile acum, cred că vom ajunge la suspendare până la urmă. Se merge spre suspendare”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.