Acasă Politic Bucuresti: Băsescu dezavuează “mesajele drăguţe”

Bucuresti: Băsescu dezavuează “mesajele drăguţe”

DISTRIBUIȚI

118358 – 08042013 – Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică după-amiază, cu conducerea Mişcării Populare, imediat după lansarea oficială a fundaţiei, declarându-şi intenţia de a colabora cu această organizaţie.

“Au prezentat câteva principii şi obiective ale fundaţiei, în acelaşi timp eu m-am angajat să-i sprijin în dezbatere, în crearea opiniei publice pe aceia care nu s-au dus la vot. Sunt 58% din români care nu au participat la vot şi atunci trebuie creat un vehicul, şi aici discutăm despre Fundaţia Mişcarea Populară ca fundaţie cu obiective politice, prin care să facă oamenii care au fost dezamăgiţi de politicieni să participe la dezbatere.

Iar eu am convingerea că această fundaţie va reuşi să creeze presiune chiar pe partidele politice. Eu nu mai am nevoie de partide în momentul de faţă, chiar dezavuez mesajele drăguţe trimise de Adriean Videanu, de Anca Boagiu şi de Vas, de ieri (sâmbătă – n. r.), de la Convenţie. Parteneriatul meu s-a încheiat, iar ce-am văzut ieri la CNC al PDL mi-a confirmat că am făcut foarte bine că am încheiat această colaborare”, a declarat preşedintele, citat de B1 Tv.

Întrebat dacă se va alătura fundaţiei la finalul mandatului de preşedinte, Băsescu a spus că speră să fie primit.

”Sper ca Mişcarea Populară să mă primească, dar până atunci, oricând mă vor chema, pentru conferinţe, pentru întâlniri, oameni interesaţi de un subiect sau altul, voi participa. Voi fi implicat în tematica pe care Fundaţia o va propune cetăţenilor şi presei şi sper ca acele nuclee la nivelul fiecărui judeţ să se creeze mai bine. Cred că vor reuşi pentru că oamenii nu sunt neinteresaţi de viaţa cetăţii, dar cei care nu mai sunt interesaţi de partide, nu mai cred în partide şi în promisiunile electorale. Poate societatea civilă poate fi un vector care să concureze cu partidele în a impune tematica şi direcţia”, a conchis preşedintele Băsescu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.