Acasă Politic Serbia: FIJR: Sebia, Ucraina şi Republica Moldova încalcă flagrant drepturile etnicilor romani

Serbia: FIJR: Sebia, Ucraina şi Republica Moldova încalcă flagrant drepturile etnicilor romani

DISTRIBUIȚI

118354 – 08042013 – Forumul Internaţioanal al Jurnaliştilor Români (FIJR), reunit la Donji Milanovac, în Serbia, în perioada 5-7 aprilie, în cadrul celui de-al IV-lea congres anual, a constatat, în urma lucrărilor prezentate şi dezbaterilor, încadrate în triada Europa-Manipulare-Minoritate, că guverne care reclamă aspiraţii spre Uniunea Europeană încalcă flagrant drepturile minorităţilor româneşti din nord-estul Serbiei, Ucraina şi Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Forumului.

În premieră, Congresul Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR) a inclus o secţiune de comunicări pe teme legate de dreptul la educaţie, jurnalism şi conservarea culturii şi identităţii comunităţilor de români din ţările din ţările învecinate României. Din lucrările prezentate la secţiunea de comunicări a reieşit că principalele probleme cu care se confruntă jurnaliştii de limba română sunt legate de limitarea dreptului de exprimare şi ostilitatea autorităţilor.

            Reprezentanţii românilor din Serbia s-au plâns de faptul că autorităţile statului practică o politică dublă faţă de comunitatea românească. Astfel, în timp ce românii din Voivodina se bucură de libertăţile conferite minorităţilor naţionale, celor din Timoc le sunt refuzate drepturile fundamentale. Chiar dacă s-a anunţat că, începând din 4 aprilie, se derulează un proiect pilot de predare a limbii române în câteva şcoli din Timoc, jurnaliştii reclamă că demersul este departe de a satisface nevoile de natură culturală ale celei mai numeroase comunităţi de români din Serbia.

În Ucraina principala problemă rămâne îngrădirea accesului minorităţii române la canalele publice de radio şi televiziune în vederea promovării culturii şi identităţii naţionale. Jurnaliştii români din Ucraina au semnalat că reprezentanţii postului de Radio Ucraina Internaţional iau în calcul ca în această vară să desfiinţeze redacţia în limba română pe motive financiare. În acest context, FIJR a făcut un apel la conducerea radioului să stopeze acest demers, arătând că un astfel de motiv nu constituie o justificare pentru această iniţiativă de limitare a drepturilor fundamentale ale minorităţilor naţionale

În acelaşi timp, acuză atitudinea de delăsare şi complicitate a reprezentanţilor presei din Republica Moldova faţă de principiile europene legate de presa şi identitatea naţională.

Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români îşi propune ca principal obiectiv exportul modelului românesc în privinţa accesului la canalele media publice (radio şi televiziune), în vederea promovării şi conservarea culturii şi identităţii minorităţilor.

La acest Congres, în cadrul unei sesiuni de lucru au fost identificate posibile soluţii pentru problemele cu care se confruntă presa românească din afara graniţelor, dar şi pentru problemele cu care se confruntă comunităţilor româneşti din Valea Timocului. A fost adusă în discuţie posibilitatea înfiinţării unei televiziuni pe internet pentru românii de pretutindeni cu surse de finanţare din programestructurale.

„Facem un apel ca Ministerul de Externe, Departamentul de Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni să se implice pentru protejarea şi aplicarea standardelor europene legate de libertatea presei”, a subliniat preşedintele FIJR, Romeo Couti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.