Acasă Politic Bucuresti: Blaga: Referendumul propus de Oprescu este “un mod de a fugi...

Bucuresti: Blaga: Referendumul propus de Oprescu este “un mod de a fugi de raspundere”

DISTRIBUIȚI

122399 – 06092013 – Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat că referendumul propus de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, privind câinii comunitari este „un mod de a fugi de răspundere” şi că această situaţie poate fi rezolvată printr-un proiect de lege care există deja în Parlament şi care prevede eutanasierea maidanezilor.

„A fost o solidarizare a USL-ului cu fostul senator Marinescu şi aşa a apărut celebra lege. Noi am răspuns promovând un proiect de lege în Parlamentul României, din nou USL a blocat-o la Curtea Constituţională. Soluţia există, imediat USL să promoveze legea existentă deja în Parlament, acolo e propusă eutanasierea ca soluţie. Îmi pare rău că a trebuit să moară un copil nevinovat ca să ajungem de fapt la aceleaşi concluzii pe care le ştiam şi ni le spuneau primarii din toată ţara de vreo 12 ani. Referendumul este un mod de a fugi de răspundere şi în cazul Roşia Montana şi în cazul câinilor vagabonzi din Bucureşti”, a susţinut liderul PDL, citat de Cotidianul.ro.

Acesta a mai spus că la referendumul propus de Sorin Oprescu privind problema câinilor fără stăpân, bucureştenii ar trebui întrebaţi şi dacă doresc sau nu demisia primarului general.

„Unde a fost trei zile primarul general Oprescu? Văd că deja nu se mai înţeleg între ei, au refuzat primarii Capitalei să meargă la întâlnire cu el astăzi, USL-iştii, se delimitează de Oprescu deja. De fapt, eu cred că dacă tot face referendum mai trebuie să pună o întrebare, dacă bucureştenii vor sau nu demisia primarului general şi atunci ar avea o utilitate referendumul din Bucureşti”, a precizat Vasile Blaga. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.