Acasă Politic Bruxelles: CE sporeşte rolul partenerilor în planificarea și cheltuirea fondurilor europene

Bruxelles: CE sporeşte rolul partenerilor în planificarea și cheltuirea fondurilor europene

DISTRIBUIȚI
laszlo_andor

laszlo_andor125237 – 08012014 – Comisia Europeană (CE) a adoptat un set comun de standarde pentru ameliorarea consultării, participării și a dialogului cu partenerii (autorități regionale, locale, urbane și alte autorități publice, sindicate, angajatori, organizații neguvernamentale și organisme responsabile

cu promovarea incluziunii sociale, a egalității între femei și bărbați sau a nediscriminării), în etapele de planificare, punere în aplicare, monitorizare și evaluare a proiectelor finanțate prin intermediul fondurilor structurale și de investiții ale UE.

            Aceste fonduri cuprind Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM).

            Codul de conduită european privind principiul parteneriatului, solicită statelor membre să consolideze cooperarea între autoritățile naționale responsabile pentru cheltuirea fondurilor structurale și de investiții ale UE și partenerii de proiect pentru a facilita schimbul de informații, de experiență, de rezultate și de bune practici în perioada de programare 2014-2020, contribuind astfel la garantarea faptului că aceste fonduri sunt cheltuite în mod eficient.

            „Dorim să ne asigurăm că statele membre conlucrează, în cadrul unor parteneriate constructive, cu părțile interesate reprezentative pentru planificarea și punerea în aplicare a programelor care utilizează fonduri structurale și de investiții europene, în vederea maximizării impactului acestor fonduri”, a declarat comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor .

            Codul de conduită, care ia forma unui regulament al Comisiei cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, stabilește obiective și criterii pentru a garanta că statele membre pun în aplicare principiul parteneriatului. Aceasta înseamnă că statele membre au obligația: să asigure transparența procesului de selectare a partenerilor care reprezintă autorități regionale, autorități locale și alte autorități publice, a partenerilor sociali și economici și a organismelor care reprezintă societatea civilă, ce vor fi numiți membri cu drepturi depline în cadrul comitetelor de monitorizare a programelor; să furnizeze partenerilor informații adecvate și să le acorde suficient timp, ceea ce reprezintă o condiție prealabilă pentru un proces de consultare adecvat; să garanteze că partenerii trebuie să fie implicați efectiv în toate etapele procesului, începând de la pregătire și continuând pe întreg parcursul etapei de punere în aplicare, inclusiv în monitorizarea

și în evaluarea tuturor programelor; să sprijine consolidarea capacităților partenerilor pentru îmbunătățirea competențelor și a abilităților acestora în vederea implicării lor active în proces și să creeze platforme pentru învățare reciprocă și schimb de bune practici și de abordări inovatoare.

            Regulamentul stabilește principiile pe care trebuie să le aplice statele membre, dar le acordă acestora o mare flexibilitate în ceea ce privește organizarea detaliilor practice exacte pentru a implica partenerii relevanți în diferitele etape ale programării.

            Parteneriatul, unul dintre principiile-cheie ale gestionării fondurilor Uniunii Europene, presupune o cooperare strânsă a autorităților publice de la nivel național, regional și local din statele membre cu sectorul privat și cu alte părți interesate. Până în prezent, în pofida faptului că face parte integrantă din politica de coeziune, din observațiile transmise de părțile interesate reiese că aplicarea acestuia variază foarte mult de la un stat membru la altul, depinzând în mare măsură de cultura instituțională și politică a fiecărui stat, favorabilă sau mai puțin favorabilă consultării, participării și dialogului cu părțile interesate relevante.

            Noile norme, sub forma unui regulament al Comisiei, obligatoriu din punct de vedere juridic și direct aplicabil (un așa-numit „act delegat”), consolidează, prin urmare, cerința referitoare la parteneriat de la articolul 5 din Regulamentul privind dispozițiile comune pentru Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) pentru perioada 2014-2020. – PROMPT MEDIA


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.