Acasă Politic Bucureşti: Cristina Pocora: PNL e ataşat de USL, nu de PSD

Bucureşti: Cristina Pocora: PNL e ataşat de USL, nu de PSD

DISTRIBUIȚI

cristina_pocora125299 – 10012014 – PNL şi Crin Antonescu nu trebuie să facă vreo dovadă de gratitudine faţă de PSD, liberalii fiind fideli proiectului USL şi angajamentelor luate în faţa românilor, susţine purtătorul de cuvânt al liberalilor, Cristina Pocora.

„Partidul Naţional Liberal a fost întotdeauna fidel liberalismului, intereselor României şi angajamentelor asumate de USL la alegerile din 2012. PSD nu are de ce să aştepte acte de gratitudine din partea PNL sau vreun omagiu, cele două partide fiind partenere într-o construcţie politică care serveşte interesului naţional, nu orgoliilor de partid. Atât Crin Antonescu, cât şi Partidul National Liberal sunt dedicaţi proiectului USL şi construcţiei politice pe care am clădit-o alături de cei de la PSD. PNL nu trebuie să îşi arate ataşamentul faţă de PSD, ci faţă de proiectele şi obiectivele pe care, ca membru al USL, şi le-a asumat”, spune Pocora, într-un comunicat referitor la recentele declaraţii ale social-democratului Cătălin Ivan.

Pocora precizează că, în ceea ce priveşte eventuale modificări la protocolul de funcţionare al USL, acestea trebuie discutate întâi în cadrul Uniunii, deoarece decizia se ia la nivelul acestei alianţe, nu în PSD sau PNL.

„Nu noi am avut pact de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu, nu noi am făcut numiri în funcţii contrare obiectivelor USL referitoare la justiţie. PNL a fost şi este un adversar permanent şi radical al lui Băsescu şi al sistemului său politic”, a arătat deputatul PNL, referitor la afirmaţiile purtătorului de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, conform cărora faptele din ultimele luni ale PNL au arătat o apropiere faţă de şeful statului.

Cătălin Ivan a declarat joi că în PSD nu s-a discutat despre reformularea protocoalelor USL şi că partidul său aşteaptă fapte concrete din partea şefului PNL, Crin Antonescu, prin care acesta să se reapropie de USL şi de social-democraţi. „Cred că este important ca PNL şi Crin Antonescu să îşi „reformuleze” faptele, pentru că ceea ce l-a apropiat pe Crin Antonescu şi PNL de Traian Băsescu au fost faptele din ultimele luni de zile. Noi aşteptăm ca faptele sale din perioada care urmează să îl apropie din nou de USL şi de PSD. După aceea discutăm şi de documente, bineînţeles. Noi nu am discutat în PSD despre reformularea documentelor USL”, a precizat Cătălin Ivan, ca reacţie la declaraţiile făcute joi de Crin Antonescu. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.