Acasă Politic Bucureşti: Guvernul vrea să reia lucrările la Canalul Siret-Bărăgan

Bucureşti: Guvernul vrea să reia lucrările la Canalul Siret-Bărăgan

DISTRIBUIȚI
Canalul_Siret-Brgan

Canalul_Siret-Brgan

125244- 08012014Guvernul a decis înfiinţarea Administraţiei Canalului Siret-Bărăgan, care să elaboreze studiile şi documentaţiile tehnico-economice pentru proiectarea şi realizarea Canalului Siret-Bărăgan, un proiect aprobat în urmă cu 26 ani,

dar oprit în lipsa fondurilor şi despre reluarea căruia se discută din 2002.

            Administraţia Canalului Siret-Bărăgan, care va funcţiona ca regie autonomă, va avea în atribuţii să contracteze servicii de consultanţă de specialitate, să cumpere utilajele, instalaţiile şi echipamentele, să efectueze recepţia lucrărilor şi, ulterior, să asigure exploatarea şi întreţinerea canalului.

            Noua entitate a fost înfiinţată printr-un proiect de lege adoptat, marţi, de Guvern, care trebuie aprobat şi de Parlament.

            Guvernul consideră că astfel „sunt create condiţiile” pentru redeschiderea lucrărilor la Canalul Siret-Bărăgan şi arată că, prin realizarea canalului, este estimată obţinerea unor sporuri de recoltă cu o valoare anuală de circa 120 milioane euro.

            Proiectul pentru realizarea canalului Siret-Bărăgan a fost aprobat în 1988, de Consiliul de Miniştri, dar a fost oprit în lipsa fondurilor după construirea a doar şase kilometri dintr-un total de 190 kilometri prevăzuţi.

            După 1990, au existat mai multe tentative de reluare a lucrărilor, din partea diferitelor guverne, dar fără să rezulte nimic concret.

            În 2002, Guvernul Năstase anunţa că lucrările la canalul Siret-Bărăgan ar putea fi reluate, după mai mulţi ani în care statul a plătit sume importante pentru conservarea celor şase kilometri realizaţi iniţial, pentru ca un an mai târziu, în 2003, să explice că este nevoie de o contribuţie privată, întrucît investiţia necesară se situează între 500 de milioane şi 1 miliard de dolari.

            Autorităţile au calculat că acest canal va permite irigarea a peste 500.000 de hectare teren, din care 80% fără mecanisme de pompare.

            În octombrie 2012, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, afirma că proiectul canalului Siret-Bărăgan ar putea fi lansat în 2013, când ar urma să fie investită o sumă de până la 50 milioane euro, dintr-un total estimat atunci de 2,6 miliarde de euro.        

El susţinea atunci că, pentru canalul Siret-Bărăgan, ministerul a comandat studii la Institutul de Studii pentru Îmbunătăţiri Funciare şi este „în faza finală” cu acestea, existând şi investitori din Rusia şi China interesaţi să investească în această zonă.

            În 2011, de acest proiect s-a arătat interesată compania China National Agricultural Group Corporation. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.