Acasă Politic Bucureşti: ANRM: Au fost finalizate lucrările din România la gazoductul Iaşi-Ungheni

Bucureşti: ANRM: Au fost finalizate lucrările din România la gazoductul Iaşi-Ungheni

DISTRIBUIȚI
gazoduct_Iasi-Ungheni

gazoduct_Iasi-Ungheni125243 – 08012014Construcţia firului liniar de pe teritoriul României a conductei de gaze Iaşi-Ungheni a fost finalizată, a anunţat marţi Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM), titularul proiectului.

            „Consorţiul format din Habau PPS Pipeline Systems SRL – Inspet SA – IPM – Partners România SRL s-a încadrat în graficul agreat şi, la sfârşitul lunii decembrie 2013, s-au încheiat lucrările principale de pe teritoriul României la gazoductul Iaşi -Ungheni’, se arată într-un comunicat al ANRM.

            Potrivit ANRM, în perioada următoare vor avea loc mai multe verificări şi probe privind funcţionarea în condiţii de maximă siguranţă.

            „Aceste tipuri de lucrări cuprind activităţi precum: curăţirea conductelor, probe de presiune, interconectarea cu sistemul de transport etc”, se precizează în comunicat.

            Lucrările la conducta Iaşi-Ungheni au fost inaugurate la finele lunii august de premierul României, Victor Ponta, şi cel al Republicii Moldova, Iurie Leancă.

            Proiectul face parte din Programul Operaţional Comun „România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013” şi este derulat de ANRM, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Ministerul Economiei din Republica Moldova.         

Proiectul are o durată de implementare de 17 luni şi urmăreşte asigurarea unui nivel superior de securitate energetică pentru Republica Moldova şi partea estică a României, prin diversificarea surselor de alimentare cu gaz.

            Bugetul total al proiectului este de 26,4 milioane de euro, din care 7 milioane de euro, adică 26,42%, reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Comun „România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013”, finanţat prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat.

            Gazoductul va putea transporta la capacitate finală 1,5 miliarde metri cubi de gaze, mai mult decât cei 1,3 miliarde metri cubi de gaze ce reprezintă necesarul de consum al Republicii Moldova. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.