Acasă Politic Bucureşti: Traian Băsescu: „Riscăm izolarea”

Bucureşti: Traian Băsescu: „Riscăm izolarea”

DISTRIBUIȚI

125387 – 15012014 – Emisarul SUA Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, că vizita emisarului Victoria Nuland nu a fost înțeleasă de conducerea executivă a țării așa cum trebuie, mesajul acesteia fiind legat de încălcarea statului de drept.

”Vizita doamnei Victoria Nuland, care a fost tratată de unii ca o vizită pentru a ne felicita la 10 ani de la intrarea în NATO sau o vizită ca să ne bată pe spate. Vreau să dau mesajul exact și corect. Este un mesaj care trebuie să îi îngrijoreze pe români cât și pe politicieni, în egală măsură. Doamna Nuland nu a venit în calitate de subsecretar de stat și nici în calitate de turist, calitatea dânsei a fost de emisar al Guvernului SUA. Care a avut de transmis un mesaj extrem de serios. Și acest mesaj a fost legat de statul de drept din România, care începând din vara lui 2012 este continuu pus sub semnul întrebării. SUA și UE au investit enorm din banii cetățenilor lor pentru ca instituțiile statului român să funcționeze similar cu cele din orice alt stat de drept”, a explicat președintele Băsescu, potrivit B1 Tv.

Acesta a spus că, în calitate de președinte, i s-au reproșat anumite lucruri în urma acestei vizite și nu numai.

”Problema deosebit de dificilă pleacă de la faptul că majoritatea parlamentară a recidivat față de momentul de cumpănă din vara anului 2012. Atunci a fost un atac brutal la statul de drept. Toată lumea a sperat ca, după alegeri, acest lucru să nu se mai repete și totuși actuala putere a demonstrat că nici prin cap nu îi trece să revină la un comportament care să consolideze statul de drept, dimpotrivă, comportamentul actualei majorități a fost de șubrezire continuă a statului de drept. Acesta este motivul pentru care Guvernul SUA a decis să trimită un emisar la București și vreau să înțelegeți că ceea ce a constatat Victoria Nuland nu rămâne în biroul domniei sale. Se distribuie în tot sistem politic al SUA și în instituțiile importante de care ține relația România – SUA”, a completat șeful statului. 

Traian Băsescu a avertizat că România se află ”cu un pas în prăpastie”.

”În cazul în care majoritatea politică recidivează și continuă atacurile la statul de drept, atacuri care pot fi prin legislație sau prin declarații, România riscă să fie izolată pentru mult timp. Suntem pe marginea prăpastiei, dacă vom continua sau dacă majoritatea parlamentară, în fruncte cu primul-ministru, cu domnul Crin Antonescu, dacă vor continua atacurile la hotărârile judecătorești și legislația în baza căreia justiția își desfășoară activitatea, riscăm intrarea într-o perioadă lungă de izolare”, a mai spus Băsescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.