Acasă Externe Bucureşti: Şeful Agenţiei Europene de Sprijin pentru Azil în vizită la Bucureşti

Bucureşti: Şeful Agenţiei Europene de Sprijin pentru Azil în vizită la Bucureşti

DISTRIBUIȚI

126668 – 07032014 – Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Imigrări, Nelu Pop, a primit o delegaţie a Biroului European de Sprijin pentru Azil (BESA), condusă de către directorul executiv Robert  K. Visser.

Discuţiile de documentare s-au axat pe activităţile practice de cooperare dintre Agenţie şi autorităţile cu atribuţii pe linie de azil din România. Printre altele, a fost prezentată capacitatea României în ceea ce priveşte azilul şi recepţia solicitanţilor de azil. Programul a inclus o vizită la Direcţia Azil şi Integrare – Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti.

În cursul vizitei, membrii delegaţiei au mai  avut o întrevedere şi cu structurile Gărzii de Coastă în cadrul căreia au fost abordate teme privind cooperarea dintre Inspectoratul General pentru Imigrări şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

În cadrul întâlnirilor cu autorităţile române, Robert  K. Visser şi-a exprimat aprecierea cu privire la cooperarea foarte activă a României cu Agenţia şi la gama largă de activităţi realizate pentru sprijinirea altor state membre, apreciind că „România rămâne un actor activ în regiune şi un partener de implementare al BESA.” – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.