Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Negriţoiu a trecut de comisii

Bucureşti: Negriţoiu a trecut de comisii

DISTRIBUIȚI

127304 – 01042014 – Mişu Negriţoiu a primit avizul comisiilor de buget şi de economie din Parlament pentru preluarea funcţiei de preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF).

Mişu Negriţoiu spune că vrea să reorganizeze instituţia mai întâi și apoi va analiza și nivelul salariilor. „Nu mă interesează persoanele, nu mă duc să vânez pe cineva anume”, a declarat Mișu Negrițioiu, întrebat cum comentează faptul că în ASF au fost numite rude ale unor personalități politice. Mișu Negrițoiu a spus că, în opinia sa, cei care nu sunt competenți vor pleca singuri.

Mișu Negriţoiu este economist, fost ministru de stat pentru coordonare, strategie şi reformă (1992-1993). El a fost deputat în legislatura 1996 – 2000. În prezent, este președintele ING Bank România și profesor asociat la ASE.

„Nu am soluții peste noapte. Sunt convins că vom face lucrurile așa cum trebuie ca să redăm încrederea pe aceste piețe”, a spus Mișu Negrițoiu după audierea din comisii.

„Nu cred că salariul meu contează, salariul a fost cel mai discutat pentru că a fost și politic și profesional, nu e un salariu mic, e și greu de justificat. Eu am avut salariu mai mare dar nu am venit aici pentru salariu”, a mai spus el.

„Am în plan o restructurare a instituției. O iau de la bază și nu mă interesează persoanele, dacă nu performează se vor îndepărta în mod natural. Nu mă duc să vânez pe          cineva anume, dar cei ce nu fac față nu vor mai fi acolo”, a mai promis Mișu Negrițoiu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.