Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020 a fost trimisă Comisiei Europene

Bucureşti: Propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020 a fost trimisă Comisiei Europene

DISTRIBUIȚI

127327 – 01042014 -Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a trimis, luni, oficial propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, prin sistemul informatic de comunicare – Structural Funds Communication (SFC), informează MFE.

„După ce a trimis în trecut versiuni de lucru ale acestui document în cadrul dialogului informal, România a trimis oficial, luni, Comisiei Europene propunerea de Acord de Parteneriat. Transmiterea oficială a acestui document înseamnă că România se apropie de momentul semnării Acordului de Parteneriat”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat al MFE.

Potrivit regulamentelor europene, Comisia are la dispoziţie trei luni pentru a analiza documentul, „perioadă de timp care poate fi întreruptă dacă statului membru îi sunt transmise comentarii pe marginea acestui document, proces absolut normal aplicabil tuturor statelor UE”, a mai precizat Teodorovici.

Ministrul a subliniat că România nu înregistrează „nicio întârziere” în trimiterea propunerii de Acord de Parteneriat, termenul limită prevăzut de regulamentul UE fiind 22 aprilie 2014.

Programul Operaţional Infrastructură Mare beneficiază de cea mai mare alocare: 9,5 miliarde de euro. Programul Operaţional Regional are alocate 6,7 miliarde de euro, iar Programul Operaţional Capital Uman – 4,2 miliarde de euro.

Comisia Europeană a criticat prima versiune a Acordului de Parteneriat, pe care l-a catalogat drept „incoerent şi fără priorităţi clare”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.