Acasă Externe Norvegia: Delegaţie a Camerei Deputaţilor, în vizită oficială la Oslo

Norvegia: Delegaţie a Camerei Deputaţilor, în vizită oficială la Oslo

DISTRIBUIȚI

127506 – 08042014 –  O delegaţie parlamentară condusă de László Borbély , preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, efectuează o vizită oficială la Oslo, în Norvegia,până pe 9 aprilie. Vizita se înscrie în cadrul schimburilor parlamentare bilaterale între cele două ţări.

Sunt programate întâlniri cu Comisia de politică externă şi apărare din Parlamentul norvegian, condusă de Anniken Huitfeldt, preşedinte al comisiei, cu Svein Roald Hansen, vicepreşedinte al Parlamentului norvegian şi preşedinte al Delegaţiei parlamentare norvegiene la EFTA şi SEE şi cu Ingvild Noess Stub, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe norvegian.

Pe agenda discuţiilor se situează subiecte importante care vizează intensificarea cooperării bilaterale, cooperarea economică şi modalităţi de stimulare a investiţiilor norvegiene în România, securitatea energetică şi identificarea oportunităţilor de colaborare în promovarea României ca destinaţie turistică.

De asemenea, se vor aborda şi teme referitoare la situaţia din Ucraina. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.