Acasă Nord-Est Bacau Bacău: Şase persoane puse sub control judiciar pentru contrafacere de stimulente alimentare

Bacău: Şase persoane puse sub control judiciar pentru contrafacere de stimulente alimentare

DISTRIBUIȚI

128504 – 21052014  – Procurorii DIICOT Bacău, în colaborare cu Brigăzile de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Bucureşti și Timişoara, au efectat marți mai multe acţiuni prin care au destructurat o grupare infracţională specializată în contrafacerea și punerea în circuitul comercial a unor suplimente alimentare din categoria stimulentelor sexuale.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, membrii grupării au desfășurat activitatea infracțională în anii 2013 -2014. Produsele erau introduse în circuitul comercial cu menţiuni false privind numele producătorilor, purtând mărci identice cu cele înregistrate la OSIM de către titulari, fără documente de provenienţă şi erau comercializate prin farmacii în baza unor facturi false. Prin aceste activităţi ilegale au fost induşi în eroare beneficiarii, cu privire la calitatea şi originea produselor, şi s-au efectuat acte de concurenţă neloială la adresa titularilor mărcilor.    Au fost efectuate nouă percheziţii la domiciliile suspecţilor şi în farmacii cu privire la care existau informaţii că vând suplimentele alimentare contrafăcute.

La societatea comercială administrată de liderul grupării infracţionale au fost găsite cantităţi mari de produse purtând mărci contrafăcute care urmau să fie introduse în circuitul comercial, aproximativ 40.000 de unităţi din două tipuri de suplimente alimentare destinate consumului uman cu o valoare de piaţă, de peste 240.000 lei.

Procurorii au dispus ceretarea sub control judicar pe tot parcurul urmăririi penale față de șase inculpați suspecţi că au comis infracțiunile de constituire/ sprijinire /aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune, concurenţă neloială şi punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică cu o marcă înregistrată pentru produse identice.

Suportul de specialitate pentru investigarea acestui caz a fost asigurat de Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul MAI. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.