Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Traian Băsescu: “Rezistența prin culturã rãmâne o formã privilegiatã de perpetuare...

Bucureşti: Traian Băsescu: “Rezistența prin culturã rãmâne o formã privilegiatã de perpetuare a valorilor”

DISTRIBUIȚI

128692 – 28052014  –  Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înființarea Universității Naționale de Arte din București. „Manifestãrile prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la înființarea Universitãții Naționale de Arte din București contureazã un moment important în istoria învãțãmântului superior din România într-un domeniu care a dat nume sonore și opere de artã remarcabile, impunând, astfel, identitatea țãrii noastre în conștiința europeanã. Împãrtãșesc emoția acestei aniversãri și, în același timp, doresc sã îi felicit pe reprezentanții Universitãții, profesori și absolvenți deopotrivã, care au știut sã confere acestui moment o însemnãtate aparte, prin organizarea unor evenimente culturale de înaltã ținutã, în parteneriat cu instituțiile culturale din România, și prin prezența la București a unor artiști importanți care fac cunoscutã arta româneascã întregii lumi. Omagiem astãzi fondarea unei instituții în cadrul cãreia și-au gãsit cea mai bunã cale de exprimare cultura, spiritualitatea și creativitatea unui popor, a unei națiuni. Universitatea Naționalã de Arte din București se înscrie în eforturile de a moderniza și de a ridica la standard european învãțãmântul superior românesc. Grație acestei inițiative educaționale, artiștii români au a șansa de a intra într-un dialog rodnic cu artiștii europeni, împãrtãșind publicului larg, prin vocația lor, valorile unei Europe care și-a manifestat, încã de la originile sale, nevoia de a se defini prin Artã. În acest moment de sãrbãtoare este important sã amintim faptul cã arta româneascã a continuat sã existe, în ciuda ideologiei și a presiunilor politice totalitare. Aniversarea de astãzi și afinitãțile profunde, pãstrate și cultivate între arta româneascã și arta

europeanã, dovedesc faptul cã rezistența prin culturã rãmâne o formã privilegiatã de perpetuare a valorilor profunde care ne definesc. Îmi exprim speranța ca aceastã bogãție a viziunilor artistice și a stilurilor abordate de școala româneascã de arte va fi continuatã de tinerii artiști care, prin vocația și talentul lor, vor trebui sã confirme în viitor profunzimea culturii noastre și a modelelor care, de la arta clasicã la avangardã, au inspirat-o și i-au conferit perenitate”, arată preşedintele în mesaj. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.