Acasă Nord-Vest Cluj Cluj: Emil Boc, mai bogat

Cluj: Emil Boc, mai bogat

DISTRIBUIȚI

129135 – 16062014 – Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi-a depus declaraţia de avere pe anul 2013. Faţă de anul 2012, potrivit declaraţiei de avere, Emil Boc a dobândit, în 2013, prin moştenire, două terenuri, patru suprafeţe de păduri şi trei fânaţe, scrie  Monitorul de Cluj. La capitolul imobile, primarul are acelaşi apartament din Cluj-Napoca, dobândit prin cumpărare, în 1995, fiind proprietar împreună cu soţia. Anul trecut, a moştenit o casă plus o cabană din lemn în Răchiţele, din care deţine o cotă parte, conform certificatului de moştenitor. Primarul conduce acelaşi autoturism Peugeot, an fabricaţie 2007, dobândit prin cumpărare.

La capitolul conturi bancare, Boc are nouă depozite bancare, trei dintre acestea fiind moştenite, el deţinând doar o cotă parte. Cel mai mare cont bancar este în valoare de peste 200.000 lei, urmat de unul de 60.000 lei, altul de 54.000 lei. De asemenea, primarul mai deţine şi conturi cu sume mai mici, respectiv 5.800 lei, 7.100 lei, 6.000 lei şi carduri la mai multe bănci, în valoare totală de aproximativ 32.000 lei. Suma totală din depozite bancare, fără cota parte din moştenire, este de aproximativ 372.000 lei.

Comparativ cu declaraţia de avere de anul trecut, sumele păstrate în depozite bancare au crescut faţă de anul 2012 cu aproximativ 57.000 lei.

În anul 2013, primarul a câştigat 52.400 lei din salariul de primar şi 23.800 din salariul de profesor la Universitatea Babeş Bolyai. – PROMPT  MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.