Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Purtătorul de cuvânt al Guvernului cere scuze jurnaliştilor

Bucureşti: Purtătorul de cuvânt al Guvernului cere scuze jurnaliştilor

DISTRIBUIȚI

130663 – 19082014 – Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, îşi cere, scuze pentru mesajele postate pe o reţea de socializare la adresa jurnaliştilor. Într-o scrisoare trimisă Clubului Român de Presă, Mirel Palada le cere scuze celor care, „s-au simţit ofensaţi de maniera sa de exprimare”, potrivit Digi24.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Executivului le promite că va respecta şi apăra dreptul la liberă exprimare.

Reacţia purtătorului de cuvânt vine după ce premierul Victor Ponta i-a atras atenţia lui Mirel Palada să-şi schimbe limbajul, pentru că „nu are nevoie de un Sebastian Lăzăroiu la Guvern”.       Disputa a pornit după ce purtătorul de cuvânt al Guvernului a scris pe pagina personală de Facebook că îi place să-i „execute electric” pe ziariştii antiguvernamentali, pe care i-a numit „purceluşi”.

„Clubul Român de Presă și-a arătat, recent, îngrijorarea față de maniera în care m-am exprimat la sfârșitul săptămînii trecute pe Facebook. Apreciez preocuparea dânșilor privind relația dintre instituțiile publice și jurnaliști și le ofer scuzele publice pe care le-au solicitat. Prezint scuzele mele publice tuturor celor care s-au simțit ofensați de felul în care m-am exprimat pe pagina personală de Facebook zilele trecute la adresa unor jurnaliști. Comunic aceste scuze publice aici, pe pagina mea personală de Facebook, din două motive. Pe de o parte, pentru că subiectul a pornit de aici, semn că este un loc suficient de public, dat fiind că la fel de public a fost considerat și când s-a stîrnit incidentul. Pe de altă parte, pentru că, deocamdată, nu este nimeni la Clubul Român de Presă să pot înmîna documentul în format fizic, șoferul comunicându-mi că ușa e încuiată. Voi continua eforturile de a face să parvină la dânșii și scrisoarea în format tipărit”, a scris purtătorul de cuvânt al Guvernului pe pagina personală de Facebook. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.