Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: A fost aprobată fuziunea RADET-Elcen

Bucureşti: A fost aprobată fuziunea RADET-Elcen

DISTRIBUIȚI

131969 – 14102014 – Proiectul privind fuziunea RADET-Elcen a fost aprobat, marţi, de Consiliul General Municipiului Bucureşti (CGMB), după ce la două şedinţe anterioare nu a strâns numărul de voturi necesar. Potrivit municipalităţii bucureştene, de această fuziune depinde rezolvarea problemelor legate de energia termică, Primarul general Sorin Oprescu a declarat, după şedinţă, că fuziunea RADET-Elcen va avea loc „undeva spre martie 2015”.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, după şedinţa CGMB de marţi, că RADET trebuie să se transforme în societate comercială până la sfârşitul anului.

„Apoi trecem la fuziune, care va avea loc undeva spre martie 2015”, a spus edilul.

Primarul general a precizat că în iarna 2014-2015 RADET va fi o societate comercială, iar Elcen, o alta, cu menţiunea că a doua va fi, şi ea, „sub jurisdicţia” municipalităţii.

Sorin Oprescu a mai spus că va avea discuţii cu reprezentanţii Guvernului, pentru ca aceştia să găsească soluţii astfel încât municipalitatea să nu preia şi datoriile pe care Elcen le are, în prezent, la terţi.

„Urmează să începem discuţiile, pentru că în momentul în care vor fuziona cele două nu pot să preiau cu aceleaşi datorii pe care le are Elcen-ul, aşa cum erau datoriile aberante la RADET”, a spus primarul general.

În ceea ce priveşte asigurarea căldurii şi apei calde pentru locuitorii Capitalei, Sorin Oprescu a spus că, aşa cum municipalitatea a avut bani „puşi deoparte” pentru plata la zi a consumului bucureştenilor, şi pe viitor acest lucru va fi asigurat.

Primarul general a mai precizat că a cerut Guvernului spriinul financiar necesar constituirii stocurilor de combustibil pentru Elcen.

La votul din şedinţa de marţi, proiectul a fost aprobat de toţi cei 48 de consilieri prezenţi.

Primarul general al Capitalei susţine că fuziunea RADET-Elcen va rezolva problema energiei termice în Bucureşti, în felul acesta urmând să fie stinse datoriile pe care regia le are la ELCEN, iar municipalitatea va controla şi coordona atât producţia, cât şi distribuţia de căldură şi apă caldă.

Datoriiile au fost motivul pentru care, recent, bucureştenii din mai multe sectoare nu au avut apă caldă câteva zile la rând. Atunci, Distrigaz a redus presiunea gazului dat Elcen, din cauza sumelor pe care le are de încasat de la aceasta. La rândul său, Elcen, care are de încasat bani de la RADET, a limitat gazele furnizate regiei, astfel că aceasta a fost nevoită să reducă temperatura apei calde. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.