Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Promulgare: Medicul nu este funcţionar public

Bucureşti: Promulgare: Medicul nu este funcţionar public

DISTRIBUIȚI

131852 – 09102014 –  Președintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, legea potrivit căreia medicii nu sunt funcţionari publici şi nici nu pot fi asimilați acestora, după ce Parlamentul a respins cererea de reexaminare prin care se solicita să se revină asupra acestei decizii. Preşedintele a promulgat lege după ce, în luna iulie, a retrimis-o spre reexaminare Parlamentului.

Potrivit cererii de reexaminare, articolul criticat prevedea că, „având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia”, informează Administrația Prezidențială.

Preşedintele Băsescu a arătat, în cererea de reexaminare, că, prin această modificare, medicilor li se reduce răspunderea penală pentru „toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.