Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Rovana Plumb trimite în concediu de maternitate și mamele fără serviciu

Bucureşti: Rovana Plumb trimite în concediu de maternitate și mamele fără serviciu

DISTRIBUIȚI

131857 – 09102014 –  Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că susţine extinderea concediului de maternitate pentru mame, prin introducerea unor facilităţi şi indemnizaţii pentru mamele care nasc şi sunt în şomaj sau nu au un loc de muncă.

„A fost o discuţie în cadrul Forumului (de la Milano – n.r) privind extinderea concediului de maternitate pentru mame. Este un model pe care eu îl îmbrăţişez de foarte mult timp, astfel încât să existe facilităţi şi indemnizaţii care se acordă mămicilor care nasc şi care sunt în şomaj sau nu au un loc de muncă, să beneficieze de ele. În momentul de faţă, la nivelul UE, ca şi în România, beneficiază de concediu de maternitate şi facilităţi acordate prin acest program doar mămicile care au loc de muncă”, a declarat Rovana Plumb, la RTV.

Ministrul Muncii a precizat că măsura ar urma să se aplice inclusiv mamelor care sunt în şomaj, dar nu mai primesc indemnizaţie.

Rovana Plumb a participat marţi la Conferinţa la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă în Europa, de la Milano, în Italia. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.