Acasă Externe Agenda Europeana Comisia JURI: Rovana Plumb nu este aptă pentru funcția de comisar european

Comisia JURI: Rovana Plumb nu este aptă pentru funcția de comisar european

DISTRIBUIȚI

  151849 – 30092019 – Comisia juridică a Parlamentului European (JURI) i-a respins definitiv pe Rovana Plumb și pe Laszlo Trocsanyi, propuși de România și Ungaria drept comisari europeni.
Decizia în cazul Rovanei Plumb a fost luată cu 13 voturi pentru la 7 împotrivă, iar în cazul lui Laszlo Trocsanyi cu 12-9.

„Comisarii desemnați sunt nepotriviți pentru a ocupa funcția în concordanță cu tratatele și codul de conduită”, precizează Comisia care va trimite o scrisoare în acest sens președintelui Parlamentului European.

„Fără avizul pozitiv al Comisiei Juridice nici măcar audierea în Comisia de specialitate nu poate avea loc. România trebuie să facă o nouă nominalizare”, a precizat europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.

Jaume Duch, purtător de cuvânt al Parlamentului European, a scris pe Twitter că, după decizia Comisiei juridice, președintele Parlamentului European, David Sassoli, îi va cere noii președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să-l informeze care sunt viitorii pași pe care îi va face.

Practic decizia de luni este o reconfirmare a celei de joia trecută când Comisia juridică motiva că există îndoieli serioase că Rovana Plumb și-ar putea exercita funcția de comisar european pentru transporturi. Într-o scrisoare transmisă președintelui Parlamentului European, David Maria Sassoli, Comisia JURI se declara îngrijorată în ceea ce o privește pe Rovana Plumb că problemele privind returnarea împrumutului de către aceasta rămân, astfel încât „pot crea un posibil conflict de interese și raportat la alte portofolii”. Sursa:hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.