Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Scandal la grupul PP-DD din Camera Deputaților

Scandal la grupul PP-DD din Camera Deputaților

DISTRIBUIȚI

132910 – 19112014 – Grupul PP-DD din Camera Deputaților s-a despărțit de conducerea formațiunii condusă de Dan Diaconescu. În cadrul unei ședințe care s-a desfășurat astăzi la Palatul Parlamentului, deputații aleși pe lista PP-DD în 2012 au decis să se rupă de Simona Man și Liviu Neagu, nemulțumiți de modul în care cei doi au gestionat alianțele partidului și de faptul că reprezentanții conducerii au negociat funcții guvernamentale, promițând, la schimb, votul deputaților pentru proiectele PSD. Potrivit unor surse din interiorul formațiunii, ședința care a fost convocată pentru astăzi la Parlament a fost ”încordată, ca să ne exprimăm elegant”. Chemat să discute cu deputații, secretarul general al PP-DD Liviu Neagu nu a participat, ba mai mult, le-a transmis că îi va exclude din partid pe cei care îndrăznesc să miște în front și să facă opinie separată.

Sursele citate susțin că, după anunțul grupului PP-DD, doi dintre deputații care plecaseră din grup – Daniel Fenechiu și Viorel Blăjuţ, au anunțat că vor reveni alături de foștii lor colegi. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.