Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: România şi Bulgaria vor să accelereze construcţia noilor poduri pe Dunăre

Bucureşti: România şi Bulgaria vor să accelereze construcţia noilor poduri pe Dunăre

DISTRIBUIȚI

134958 – 20022015 – Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut joi consultări cu omologul bulgar, Daniel Mitov, aflat în vizită de lucru la Bucureşti. Întrevederea se înscrie în cadrul dialogului politic dinamic între cele două state. Cei doi miniştri de externe au manifestat satisfacţia pentru nivelul excelent al cooperării româno-bulgare, expresie a relaţiei strategice dintre România și Bulgaria, state vecine, partenere şi aliate  în cadrul Uniunii Europene şi al NATO.

Discuţiile au prilejuit un dialog substanţial în cadrul căruia a fost analizat stadiul cooperării bilaterale dintre România şi Bulgaria, precum şi un schimb extins de vederi cu privire la temele prioritare ale agendei europene, regionale, de securitate şi internaţionale, potrivit unui comunicat al MAE.

Pe palierul bilateral, cei doi miniştri au subliniat importanţa dezvoltării, pe baza potenţialului de cooperare existent, a dialogului şi a cooperării la nivel sectorial, cu accent pe domeniile economic, energetic, infrastructură.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa deosebită a relaţiilor de cooperare economică, având în vedere faptul că România este al treilea partener economic al Bulgariei din UE. În context, cei doi miniştri au evidenţiat importanţa acordată intensificării schimburilor economice dintre cele două ţări, aflate pe o tendinţă ascendentă în 2014 şi totalizând aproximativ 3 miliarde euro.

Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii privind pregătirea celei de a treia Şedinţe Comune de Guvern care urmează a avea loc la Craiova, în primăvara acestui an. Cei doi miniştri au subliniat importanţa ședințelor comune, ca instrumente privilegiate ale cooperării bilaterale.

Subliniind importanţa păstrării identităţii comunităţilor române şi bulgare, prin sprijinirea proiectelor culturale şi educaţionale ale acestora, ministrul român a mulţumit autorităţilor bulgare pentru noul sediu al Liceului românesc Mihai Eminescu din Sofia. Totodată, a evidenţiat importanţa sprijinirii învăţământului în limba română în Bulgaria în zonele locuite de minoritatea română.

Cei doi demnitari au convenit continuarea procesului de negocieri bilaterale româno-bulgare privind delimitarea spațiilor maritime ale celor două ţări în Marea Neagră.  În acest sens, vor avea loc negocieri la nivel de experţi în perioada  următoare, anterior şedinţei comune de guvern.

Dialogul a prilejuit, totodată, abordarea aspectelor legate de măsurile promovate la nivel european pentru consolidarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă, inclusiv prin stimularea investițiilor, cooperarea în cadrul programelor cu finanţare europeană pentru asigurarea unei convergenţe economice şi sociale în cele două state. Totodată, a fost subliniată importanţa valorificării oportunităţilor oferite de instrumentele de finanţare europene, precum şi de Planul Juncker, pentru susţinerea unor proiecte de interes comun în domeniul infrastructurii şi energiei.

În contextul discuţiilor privind crearea Uniunii Energetice şi necesitatea asigurării securităţii energetice a UE, miniştrii român şi bulgar au reiterat importanţa concretizării proiectelor bilaterale si a celor cu relevanţă regională, inclusiv interconectorul de gaz bilateral şi Coridorul Vertical (România-Bulgaria-Grecia). Totodată, în domeniul infrastructurii, a fost exprimată dorinţa de a accelera construirea noilor poduri peste Dunăre.

A fost exprimată dorința comună pentru revitalizarea Sinergiei Mării Negre, instrument de cooperare care poate oferi, cu deosebire în actualul context regional, cadrul necesar pentru îmbunătăţirea cooperării, atât între statele din regiune, cât şi între regiune în ansamblu şi UE. Cei doi miniştri au decis să acţioneze împreună în acest scop.

Cei doi miniştri au avut și un schimb de opinii referitor la obiectivul aderării la Spațiul Schengen şi au convenit asupra menţinerii dialogului pe această temă. În context, a fost subliniat sprijinul important al celor două ţări în combaterea terorismului, care ar fi potenţat prin aderarea la spațiul Schengen.

A fost, de asemenea, evidenţiată oportunitatea sincronizării eforturilor pentru o mai bună promovare a obiectivelor comune în cadrul UE şi în plan regional, inclusiv în perspectiva asumării președinției semestriale a Consiliului UE de către cele două state (Bulgaria în 2018 și România în 2019).

Referitor la vecinătatea estică şi situaţia din Ucraina, miniştrii au subliniat importanţa acordată respectării în totalitate a Acordurilor de la Minsk în vederea stopării violenţelor şi a respectării încetării focului, ca premisă pentru retragerea armamentului greu, afirmând totodată importanţa monitorizării de către OSCE a acestui proces.

În viziunea ambelor părți, Parteneriatul Estic rămâne un instrument extrem de relevant pentru relaţionarea cu partenerii din vecinătate, cu precădere în actualul context regional de securitate, care rămâne unul foarte complicat.

Ministrul român a exprimat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum şi așteptarea continuării eforturilor noului guvern, pe baza Programului său de activitate care  include, ca obiectiv prioritar, realizarea asocierii politice şi integrării economice cu Uniunea Europeană.

A fost confirmat sprijinul pentru politica de extindere europeană în  Balcanii de Vest. Totodată, cei doi oficiali au exprimat interesul coordonării şi cooperării în perspectiva deţinerii de către România a Preşedinţiei în Exerciţiu a OCEMN, în a doua jumătate a anului în curs, respectiv de către Bulgaria a Preşedinţiei în Exerciţiu a SEECP, în semestrul II 2015.

Cei doi miniştri au analizat stadiul implementării Planului de acţiune al Alianţei Nord-Atlantice pentru creşterea capacităţii operaţionale, care prevede consolidarea securităţii pe flancul estic şi o prezenţă a NATO pe teritoriul Aliaţilor estici, inclusiv România şi Bulgaria, fiind evidenţiată excelenta cooperare în cadrul NATO în acest scop, inclusiv în contextul înfiinţării Unităţilor de Integrare a Forţelor NATO în cele două ţări. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.