Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Radu Mazare va fi cercetat în libertate

Bucureşti: Radu Mazare va fi cercetat în libertate

DISTRIBUIȚI

135575 – 18032015  –  Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis eliberarea primarului Constantei, Radu Mazare, urmand ca acesta sa fie cercetat de procurori in stare de libertate, intr-un dosar in care este acuzat de trei infractiuni de luare de mita, doua de conflict de interese si abuz in serviciu.

            Aceeasi decizie a fost luata de instanta si in cazul omului de afaceri Sorin Strutinsky, insa acesta este arestat preventiv intr-un alt dosar.Hotararea ICCJ nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

            Ordonanta de retinere emisa pe numele lui Mazare a expirat marti seara, iar magistratii au ramas in pronuntare. Edilul a plecat din sala de judecata, declarandu-le jurnalistilor prezenti la ICCJ ca merge sa manance. Social-democratul a mai dezvaluit ca nu va mai candida, „categoric”, la primarie.

            „Sunt obosit, e adevarat, i-am multumit doamnei judecator ca a avut rabdarea sa se uite pe documente. Am obosit si cred ca foarte curand voi renunta la Primarie”, a spus Radu Mazare.

            Radu Mazare, acuzat, printre altele, ca a luat mita noua milioane de euro, a fost retinut, luni seara, dupa mai multe ore de audieri la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, de unde a iesit incatusat. Primarul social-democrat si-a petrecut noaptea de luni spre marti in arestul Politiei Capitalei.

            Tot luni, procurorii anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de omul de afaceri Strutinsky Sorin Gabriel, arestat preventiv in alta cauza, cu privire la savarsirea a trei infractiuni de complicitate la luare de mita.

            „In perioada 2006-2009, inculpatul Mazare Radu Stefan, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat si primit circa doua milioane de euro de la reprezentantii a doua societati comerciale, in scopul facilitarii emiterii documentatiilor de urbanism necesare dezvoltarii unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intentionau sa le dezvolte in Constanta.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive incheiate de reprezentantii societatii respective cu o firma controlata de inculpatul Mazare Radu Stefan atat direct, cat si prin intermediul celuilalt inculpat”, se precizeaza intr-un comunicat DNA.

            De asemenea, surse citate de televiziunile de stiri au aratat ca DNA a demarat o ancheta penala si impotriva deputatului PSD Eduard Martin, proprietarul firmei de salubrizare Polaris M Holding SRL, care i-ar fi dat sapte milioane de euro mita lui Radu Mazare pentru a castiga o licitatie.

            DNA mai sustine ca, in perioada 2008-2014, Mazare a primit de la o societate comerciala, respectiv firma Polaris, peste sapte milioane de euro, pentru ca a asigurat acesteia castigarea unei licitatii organizate de Primaria Constanta pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orasului.

            De asemenea, DNA mai anunta ca intre firma respectiva si institutia publica condusa de Radu Mazare a fost incheiat un contract avand ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioada de 25 de ani, cu un cost de aproximativ 335 milioane de euro.

„Ca urmare a acestor actiuni a fost produs un prejudiciu de circa 26 de milioane de euro, suma care constituie in acelasi timp un folos necuvenit obtinut de societatea comerciala beneficiara a contractului”, se mai arata in documentul citat.

            Procurorii mai spun ca, din noiembrie 2006 pana in 2013, edilul Constantei a participat la incheierea a 12 contracte intre primarie si societatea controlata de el si de Sorin Strutinsky, in valoare totala de peste sase milioane de lei.

            Radu Mazare s-a prezentat, luni dimineata, la DNA, cu bagajul pregatit. „In viata e bine sa fii pregatit pentru orice”, a spus primarul Constantei, adaugand ca in bagaj are un trening, o carte, o cruce si ceva de mancare. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.