Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Cristian Poteraş, condamnat la 8 ani de închisoare

Bucureşti: Cristian Poteraş, condamnat la 8 ani de închisoare

DISTRIBUIȚI

 136959 – 22052015 – Curtea de Apel Bucureşti a decis condamnarea fostului primar al Sectorului 6, Cristian Poteraș, la opt ani de închisoare cu executare în dosarul de abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane. Decizia este definitivă, informează B1 TV. În martie 2011, Cristian Poteraş, pe atunci primar al sectorului 6 şi preşedinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2006, Cristian Poteraş, Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu şi Dorina Piftor, în calitate de funcţionari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 Bucureşti şi de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a şase titluri de de proprietate pentru suprafaţa totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul Bucureşti, cu o valoare de piaţă, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei). – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.