Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Egalitatea de şanse poate fi materializată doar prin drepturi, recunoaştere, reprezentare...

București: Egalitatea de şanse poate fi materializată doar prin drepturi, recunoaştere, reprezentare şi respect

DISTRIBUIȚI

136626 – 08052015  – La 11 februarie a.c., Camera Deputaţilor a adoptat Proiectul de lege privind declararea zilei de 8 mai – Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, având drept scop promovarea egalităţii de şanse între sexe, ca parte integrantă a politicii sociale. Ţinând seama de importanţa acestei problematici, deputatul   Camelia – Margareta Bogdănci a ținut să puncteze câteva aspecte privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. ”Am susţinut cu nenumărate ocazii că este nevoie de eforturi semnificative în ceea ce priveşte îmbunătăţirea participării femeii la viaţa publică. O implicare mai crescută a femeilor în cele mai importante domenii ale societăţii înseamnă, cu siguranţă, ameliorarea decalajelor din prezent. Pledez pentru promovarea pozitivă şi activă a nediscriminării şi a egalităţii de şanse pentru toţi. Egalitatea de şanse poate fi materializată doar prin drepturi, recunoaştere, reprezentare şi respect. În absenţa acestor obiective esenţiale, nu se poate vorbi de egalitate de şanse şi nediscriminare.  Consider că, deşi s-au făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, încă mai este nevoie ca femeile să fie susţinute şi promovate în cât mai multe funcţii de conducere şi reprezentare, avându-se în vedere competenţele. Nu trebuie să uităm nici de femeile abuzate, categorie vulnerabilă faţă de care suntem datori să găsim cele mai bune soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiei lor. Cred cu tărie că drepturile tuturor femeilor trebuie respectate şi promovate în orice situaţie”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.