Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Teodor Atanasiu încearcă să dreagă busuiocul

Bucureşti: Teodor Atanasiu încearcă să dreagă busuiocul

DISTRIBUIȚI

136649 – 11052015  – Teodor Atanasiu, vicepresedinte PNL, a declarat luni ca recunoaste veridicitatea declaratiilor sale de la o sedinta din Bistrita cu liderii locali ai vechiului PNL, dar a spus ca declaratiile au fost scoase din context.

„A fost o discutie privata rastalmacita”, a spus Atanasiu, cel care in sedinta cu liberalii le spusese ca Predoiu (PDL) nu va fi pus niciodata premier de marele PNL.

Atanasiu a refuzat insa sa le spuna ziaristilor care este contextul care lipseste din stenogramele publicate de site-ul Stiripesurse.ro. In ciuda intrebarilor repetate ale ziaristilot, Atanasiu nu a spus in ce a constat rastalmacirea declaratiilor sale.

Stiripesurse.ro a publicat duminica o serie de stenograme dintr-o sedinta a unor lideri din vechiul PNL, desfasurata la Bistrita, in care acestia afirma ca, in prezent, nu mai au nevoie de PDL-isti si ca le-ar face „un mare bine daca ar pleca”.

Potrivit sursei citate, mesajul a fost transmis la cel mai inalt nivel al vechiului PNL de Teodor Atanasiu (principalul negociator al partidului), senator si vicepresedinte al vechiului PNL, si de Marian Petrache, secretar general al vechiului PNL si presedinte al Consiliului Judetean Ilfov. De fata la declaratiile facute la consfatuirea de partid din Bistrita ar fi fost si Alina Gorghiu, co-presedinte al noului PNL.

„Noi fara PD nu castigam presedintele. Ne-am tinut de nas si am facut un compromis. Altfel nu se putea. Va mai spun un lucru. Am facut un lucru, eu zic destept, chiar daca in Bistrita e putin altfel. Un lucru destept de ce? Noi am facut o fuziune paritara in care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la presedintie al partidului si ei ne-au dat sediul (rasete), locatia in care sa functionam. Ganditi-va ca avem 28 de judete in care noi conducem in fuziunea asta paritara. Mai mult de atat nu puteam obtine. Eu va spun ca le-am dat si iluzia ca o sa aiba prim-ministru. N-o sa-l mai aiba. Va dau in scris ca nu o sa-l aiba!

Cu toate ca nu prea e corect! (spune cineva din sala, n.r.) Nu e corect deloc, dar n-am nicio retinere. Nu-i corect, dar daca maine ai prim-ministrul poti face ce vrei si ai tot. Deci partidul asta va fi al vostru, nu al lor. Sa fie foarte clar! A fost si va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus ca daca pleaca maine imi fac un bine. Tot cu 45% raman si nu ma mai intreaba nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu’ si cu lacu’… Imi fac un bine daca pleaca… Nu o sa plece, nu-s prosti. O sa convietuim cu ei. Liderii lor o sa dispara rand pe rand!”.

Stiripesurse.ro mai relateaza ca senatorul Teodor Atanasiu, coordonatorul vechiului PNL pe Bucuresti, a vorbit si despre „vulnerabilitatea” Vasile Blaga, in contextul in care acesta nu marseaza pe un traseism agresiv in Parlament:

„Daca faci o comparatie, si o sa-i vedem maine pe Alina si cu Vasile, oriunde lumea e usor sa aleaga intre ei doi, pe cine sa aleaga. Daca intrebi ce partid s-a reformat si care nu, si te uiti la presedinti, iar e usor sa-ti dai seama cine, si asa mai departe… Deci una peste alta, am mai facut un compromis care sa ne fie favorabil noua. Si ne-a fost pana acum. Acum e tras un pic si inapoi. De ce? Acum trebuie sa ii dau ceva si PD-ului. Si i-am zis: Hai domnu’ Blaga sa facem ceva. Vasile Blaga stie o gramada de lucruri… in campania lui Basescu, in campania cealalta… Ii  e frica ca daca ajungem pe post, in pozitie de top, ne tine foarte vulnerabili si atunci prefera sa zica ca da si sa faca ca ba. Ca nu zice nu… Hai domnu’ Blaga sa facem si noi o majoritate. Pana la ora asta eu cu colegii mei am adus 15 (n.r. parlamentari) si el a adus Zero! Credeti ca un om care vrea sa ajunga acolo si cu influenta pe care o are Vasile Blaga nu e in stare sa aduca un senator? Va spun eu ca se poate. Deci, incet, pasul spre guvernare si sa speram ca ne ajuta conjunctura juridica si…”

Atiripesurse.ro mai relateaza cum un lider PNL Bistrita le spune liderilor nationali ai vechiului PNL (Gorghiu, Atanasiu, Petrache) ca in teritoriu deja s-au stabilit directorii pentru cand PNL va prelua guvernarea si ca el personal a auzit de tot felul de amante (pronunta si nume) care deja au locuri pregatite de directori in deconcentrate.

„Stiti cum suntem noi acum? Ca doi oameni care se iau si tot timpul neamurile mele, neamurile tale, deci neamurile noastre. Cred ca doar noi alimentam diferenta asta intre noi. Trebuie sa alegem pe care ii mai bun… si candidat de primar indiferent ca e fostul PD, poate sa vina unul de la taranisti sau sa ne gandim doar ca trebuie sa castigam. Si toata tevatura asta acum… noi trebuie sa ne gandim ca in 2016 sa ajungem la guvernare si toti ne gandim cum sa ne aranjam neamurile in 2016. Pai eu zic cum sa alegem sa castigam alegerile din 2016 si apoi vedem noi cum ne-om aranja prietenii si neamurile. Ca daca gandim asa, eu ca un vechi liberal nu mai votez, nu ma mai duc la vot. Daca eu de acum aflu ca director acolo o sa fie ala pentru ca e prietem cu viitorul presedinte al PNL Bistrita, director acolo o sa fie sotia aluia ca ala e prieten cu nu stiu cine. Eu m-am saturat de chestiile astea pentru ca de 25 de ani numai asta facem – ori noi ori PSD-ul, cum ajungem la guvernare, ne aranjam neamurile. Nu conteaza ca unul e mai bun decat altul – de ce a ajuns acolo director in deconcentrate? Aud ca director nu stiu unde e amanta lui Popescu. (rasete in sala) Pe Popescu el l-a facut vicepresedinte”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.