Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: MRU reintră în cărți, cu mari șanse, pentru SIE

București: MRU reintră în cărți, cu mari șanse, pentru SIE

DISTRIBUIȚI

137814 – 24062015 – Președintele Klaus Iohannis a informat președinții celor două Camere ale Parlamentului în legătură cu nominalizarea consilierului său Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), pentru conduecera Serviciului de Informații Exerne. După ce va fi audiat în comisiile parlamentare de specialitate, Mihai Răzvan Ungureanu trebuie să treacă de votul plenului în Parlament și să depună jurământul de credință, tot în fața Parlamentului.

MRU a mai fost șef al SIE în perioada 2007 – 2012, de unde a fost numit în funcția de prim-ministru, poziție în care a rezistat mai puțin de trei luni (februarie – aprilie 2012), plecând cu întregul Cabinet în urma moțiunii de cenzură ”Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată!”, depusă de parlamentarii PSD și PNL.

De remarcat că în interviul dat marți seara la Realitatea Tv, premierul ad-interim Gabriel Oprea a afirmat că va sprijini propunerea pe care președintele o va face pentru șefia SIE: ”În probleme de securitate națională, așa cum am sprijinit propunerea domnului Klaus Iohannis în cazul Serviciului Român de Informații, îl voi sprijini pe domnul președinte Iohannis pe domeniul securității naționale, unde intră și SIE. (…) Așa este corect”.

De asemenea, Oprea a mai spus că în perioada în care conducea Ministerul Apărării a primit ”o ofertă de a trânti Guvernul Ungureanu”, care i-ar fi permis sa ajungă vicepremier. ”Nu l-am trântit, am fost singurii care nu l-am trântit. Am fost singurul care nu l-am trântit și mi-am păstrat onoarea și demnitatea”. Premierul interimar a recunoscut însă că relația cu Mihai Răzvan Ungureanu este una ”tensionată”, dar nu din cauza sa, după cum a ținut să specifice.

În PSD există deja un curent de opinie împotriva revenirii lui MRU la șefia SIE.

Funcţia de director al SIE este vacantă din toamna anului trecut când fostul şef al Serviciului Teodor Meleşcanu a demisionat pentru a candida la alegerile prezidenţiale.-  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.