Acasă Economie Grecia: Băncile din Grecia rămân închise până pe 7 iulie

Grecia: Băncile din Grecia rămân închise până pe 7 iulie

DISTRIBUIȚI

137920 – 29062015 – Băncile din Grecia vor rămâne închise până pe data de 7 iulie, iar retragerile de numerar vor fi restricţionate la 60 de euro pe zi, la recomandarea Băncii Greciei, a anunţat duminică seara premierul Alexis Tsipras, potrivit Euractiv.ro. Nici bursa de la Atena nu se va deschide luni. Decizia de duminică intervine după ce cozi lungi s-au format în ultimele două zile la bancomate din toată ţara, în urma deciziei bruşte a premierului Tsipras de a convoca un referendum pe tema propunerilor de reforme înaintate de creditorii internaţionali pentru a continua finanţarea Greciei.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au respins sâmbătă solicitarea autorităţilor de la Atena de a prelungi cu o lună programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

Banca Centrală Europeană a decis duminică să menţină, dar să îngheţe finanţarea băncilor din Grecia prin intermediul programului ELA la nivelul stabilit vineri.

„Acum este mai mult decât clar că această decizie nu are alt scop decât să şantajeze voinţa poporului grec şi să împiedice procesul democratic al referendumului”, a afirmat Tsipras într-un discurs televizat.

Referendumul este prevăzut pentru duminica viitoare, dar actualul program de ajutor al Greciei expiră marţi, iar restul de 7,2 miliarde de euro pe care statul elen îi mai avea de primit nu vor mai fi disponibili după această dată.

În lipsa acestor fonduri, Grecia riscă să nu poată plăti o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă tot marţi.

Sute de greci au ieșit în stradă duminică seară la Atena, pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate și scandând sloganuri împotriva UE și FMI. – PROMPT MEDIA 

foto:economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.