Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ministrul Educației despre BAC : Examenul trebuie să acopere în întregime...

București: Ministrul Educației despre BAC : Examenul trebuie să acopere în întregime programa şcolară!

DISTRIBUIȚI

 138219 – 09072015  – Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că subiectele și baremul de anul acesta la Bacalaureat au fost mai clar formulate.

Examenul trebuie să acopere în întregime programa şcolară – trebuie să aibă şi poezie, şi roman. Apoi subiectele se trag la sorţi”,  a subliniat Sorin Cîmpeanu la TVR, referindu-se la reproşurile privind subiectele pentru Limba Română.

În egală măsură, un examen naţional trebuie să evalueze ceea ce elevii au învăţat. Nu putem să învăţăm ceva 12 ani şi brusc să evaluăm, din dorinţa de a ne apropia, şi aşa apropierea de modul de testare PISA eu consider că a fost făcută – (…) subiectul 2 la Lb. română, acel eseu despre a face sport la orice vârstă sau despre rolul scriitorilor în societate – deci sunt componente de limba română cu aplicabilitate reală. S-a încercat, de asemenea, ca anul acesta subiectele să se concentreze mai mult pe a şti să faci şi nu pe a şti. Astea au fost încercările, în condiţiile în care există o programă, elevii au învăţat după o anumită programă şi nu poţi să testezi altceva”, a declarat ministrul, citat de stiri.tvr.ro

În opinia sa, gradul de dificultate a fost conform unui examen naţional.Sorin Cîmpeanu este de acord că examenul maturităţii „nu testează ceea ce dorim de la un absolvent de liceu„. Este însă un examen care respectă programa, explică ministrul, indicând o problemă mai largă, care ţine de revizuirea curriculumului. Revizuirea ar fi trebuit pusă în aplicare în momentul în care a intrat în vigoare noua lege a Educaţiei, este de părere Cîmpeanu.

 La sfârşitul lui 2016 va fi posibilă finalizarea unui nou curriculum pentru clasele V-VIII, iar în 2020 va fi gata programa până la clasa a XII-a.

Sunt 57 de licee cu rată de promovare 0 (zero). Nu se justifică nici măcar numeric existenţa acelor şcoli, este de părere ministrul.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.