Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Mircea Geoană: România mai are de aşteptat până va fi acceptată...

Bucureşti: Mircea Geoană: România mai are de aşteptat până va fi acceptată în zona euro

DISTRIBUIȚI

138289 – 13072015  – Zona euro va fi foarte ezitantă în a mai permite intrarea unor state nepregătite în clubul euro, susţine fostul ministru de Externe, senatorul Mircea Geoană, potrivit RFI Romania.

            În opinia lui Mircea Geoană, „Europa este divizată, să nu ne ascundem după deget, între Nordul ceva mai disciplinat financiar şi Sudul un pic mai relaxat, între noii membri şi vechii membri, între membrii Eurozonei şi cei ca România, care probabil vor mai sta mulţi ani de zile până vor fi acceptaţi în clubul select al Uniunii Europene. Există anumite diferenţe de abordare. Nu sunt convins, cunoscând destul de bine modul în care se joacă acest joc diplomatic şi foarte complex la nivel european, că nu avem poate în spate şi o înţelegere între Germania şi Franţa, cu privire la poliţistul bun, poliţistul rău. E posibil ca fiecare să aibă nevoie pentru opinia publică proprie, mă refer aici la cancelarul german şi la preşedintele Hollande, la alţi lideri, cum este premierul finlandez, care are o majoritate foarte complicată, ca fiecare să joace o anumită diferenţiere tactică între poziţiile domniilor lor”.

            Fostul ministru de Externe afirmă că „zona euro, în frunte cu Germania, cu Franţa şi cu ceilalţi care reprezintă nucleul dur vor fi foarte ezitanţi în a mai permite intrarea unor state nepregătite, fie cu politică dezlânată din punct de vedere financiar, fie cu o lipsă de competitivitate structurală în economie, în a deveni membri în zona euro şi a mai păţi ce s-a întâmplat acum cu Grecia”. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.