Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Preşedintele Iohannis, în vizită oficială în Spania

Preşedintele Iohannis, în vizită oficială în Spania

DISTRIBUIȚI

138276 – 13072015  – Preşedintele Klaus Iohannis, se află în perioada 12-14 iulie, într-o vizită oficială în Regatul Spaniei, la invitaţia regelui Felipe al VI-lea si regina Letizia, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

            Vizita constituie un moment de referinţă al dialogului bilateral romano-spaniol la cel mai înalt nivel, fiind, totodată, primul contact oficial la nivel de şef de stat între preşedintele Klaus Iohannis şi suveranul spaniol Felipe al VI-lea, proclamat rege la 19 iunie 2014.

            Programul vizitei include primirea preşedintelui României de către regele Felipe al VI-lea şi convorbiri oficiale între cei doi sefi de stat, la Palatul Zarzuela din Madrid. Totodată, regele Felipe al VI-lea şi regina Letizia vor oferi un dejun oficial la Palatul Regal în onoarea preşedintelui României şi a soţiei sale, la care vor mai participa președintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, împreună cu soţia, președinții Camerei Deputaţilor şi Senatului, preşedintii Tribunalului Suprem şi Tribunalului Constituţonal, personalităţi din mediile politic, economic, academic, cultural spaniole, reprezentanţi ai comunităţii române din Spania.

            Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va avea convorbiri oficiale şi cu preşedintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, urmate de o conferinţă de presă comună.

            Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, de asemenea, cu preşedintele Senatului spaniol, Pío García-Escudero.

            Un moment important al vizitei îl va constitui întâlnirea preşedintelui României cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Spania, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

foto:presedincy.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.