Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Trei persoane reținute în dosarul privind eliberarea unor documente medicale în...

București: Trei persoane reținute în dosarul privind eliberarea unor documente medicale în fals

DISTRIBUIȚI

 140789 – 28102015  –  Trei persoane au fost reţinute în dosarul privind eliberarea unor documente medicale în fals, folosite la întocmirea de dosare de pensionare, informează Mediafax, citând surse judiciare.

Au fost reținute Patricia Dincă, referent la Spitalul ”Dimitrie Gerota”, care ar fi coordonat activitatea infracţională, Georgeta Laţiu, asistent la Serviciul Medical Sector 1 din cadrul Casei de Pensii, și Daniela Pavel, care ar fi fost intermediar şi i-ar fi racolat pe cei care doreau scrisori medicale pentru dosarul de pensionare. Totodată, Suzana Mican, asistentă medicală la Spitalul ”Colentina”, a fost plasată sub control judiciar.

În cursul zilei de marți, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au făcut mai multe percheziții în birourile unor angajaţi de la Spitalul ”Dimitrie Gerota”, care aparţine Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Spitalul ”Colentina” şi Casa de Pensii Sector 1, precum şi la alte zece adrese din Bucureşti.

Aproximativ 50 de persoane au fost audiate la finalul verificărilor. Angajații sunt suspectaţi că au ajutat peste 150 de persoane din 12 judeţe să obţină scrisori medicale cu diagnostice false, care au fost folosite la dosare de pensionare. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.