Acasă Externe SUA: Șaizeci de ani de la aderarea României la ONU

SUA: Șaizeci de ani de la aderarea României la ONU

DISTRIBUIȚI

onu141581 – 10122015 – În câteva zile se împlinesc 60 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite. Cu această ocazie, la iniţiativa unei fundaţii din Cluj, a fost organizată o expoziţie specială, la sediul ONU din New York. Au participat artişti din 33 de ţări. Iar lucrările lor i-au făcut pe vizitatori să se gândească la problema schimbărilor climatice. Un reportaj realizat de Mihaiela Ilea, trimis special la New York.

La sediul ONU din New York s-au sărbătorit 60 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite şi 70 de ani de la înfiinţarea acesteia. Progresul, dezvoltarea post-2015 şi problematica climaterică sunt cele trei direcţii ale importantei expoziţii de artă internaţională care marchează acest eveniment, a transmis trimisul special la New York, Mihaiela Ilea.Ce înseamnă 60 de ani pentru România în ONU? Înseamnă multă experienţă acumulată, respect câştigat, momente de triumf, a declarat E.S. Ion Jinga, ambasador ONU.Diversitatea culturală a fost sursa de inspiraţie a artiştilor.Organizația Națiunilor Unite este implicată în acţiuni umanitare în întreaga lume, asigurând alimente și adăposturi. România a început procedurile de aderare la ONU după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1946, dar a fost admisă pe 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state, anunță tvr.ro.  – PROMPT MEDIA

foto:caleaeuropeana.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.