Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti MAI introduce noi infracțiuni în legislația antitero

MAI introduce noi infracțiuni în legislația antitero

DISTRIBUIȚI

mai144352 – 26052016 –  Ministerul de Interne propune modificarea legislației privind prevenirea și combaterea terorismului prin introducerea unor noi infracțiuni. Una dintre propunerile vizate se referă la  incriminarea și sancționarea cu închisoare de la 5 la 12 ani a “deplasării unei persoane de pe teritoriul statului al cărui cetăţean este sau de pe teritoriul căruia îşi are domiciliul sau reşedinţa, spre sau pe teritoriul unui alt stat decât cel al cărui cetăţean sau rezident este, în scopul comiterii, planificării ori pregătirii actelor de terorism sau participării la acestea, ori pentru oferirea sau primirea de instruire sau pregătire pentru comiterea unui act de terorism ori pentru susţinerea, în orice mod, a unei entităţi teroriste”.

De asemenea, se propune sancționarea mai drastică a promovării unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea uneia dintre infracţiunile enumerate la art. 32 alin. 1 şi 3 şi art. 33 alin. 1 şi alin. 2 lit. e, (din Legea 535/2004) indiferent dacă mesajul susţine sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni, pentru care se propune o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani (în prezent o astfel de faptă fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani).

Modificările legislative sunt supuse dezbaterii publice pentru 20 de zile, termen în care pot fi transmise observașii sau completări, fie prin email, fie direct pe adresa ministerului.

Argumentația MAI pentru modificările propuse pornește de la schimbările mediului general de securitate la nivel European (apariția fenomenului deplasărilor în și dinspre zonele de conflict ale luptătorilor străini, accesarea de către teroriști a valurilor de migranți sau procesul de radicalizare).

Proiectul de lege este corelat cu reglementările privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Jandarmeriei Române la cadrul general privind combaterea terorismului, în privința atribuțiilor celor două instituții, în sensul că în funcție de amploarea și de natura acțiunii teroriste, intervenția contrateroristă se poate executa și de către unități specializate ale Poliției Române și Jandarmeriei Române.

La elaborarea acestui proiect de lege MAI a lucrat împreună cu specialiștii SRI, fiind, totodată, valorificate și propunerile anterioare ale celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, inclusiv cele din sfera judiciară. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.