Acasă Externe Paris: Dacian Cioloș: Indicatorii noștri macroeconomici arată bine

Paris: Dacian Cioloș: Indicatorii noștri macroeconomici arată bine

DISTRIBUIȚI

Ciolos - Angel Gurria144634 – 10062016  – Prim-ministrul Dacian Cioloș s-a adresat, joi, 9 iunie a.c., la Paris, membrilor Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în cadrul unei reuniuni speciale dedicată României, prezidată de secretarul general al organizației, Angel Gurría.

Reuniunea a avut ca principal scop prezentarea de către prim-ministrul român a evoluțiilor recente din România, cu accent pe indicatorii și stabilitatea macroeconomică, perspectivele economice, planul ambițios de reforme, inițiativele regionale şi europene, precum şi a obiectivelor României în raport cu OCDE. Prim-ministrul Dacian Cioloș a subliniat în intervenția sa interesul României de a continua consolidarea relaţiilor cu această organizație, recunoscută la nivel global pentru promovarea bunelor practici şi politicilor sustenabile, precum şi de a deveni candidat și ulterior membru al organizației în viitorul apropiat.

În marja reuniunii au avut loc o întrevedere bilaterală cu secretarul general Angel Gurría și un discurs în faţa Consiliului OCDE, urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu reprezentanţii permanenți ai statelor membre OCDE, precum şi de declarații de presă.

”Suntem tot mai activi în grupurile de lucru ale OCDE, pentru că vrem să devenim membri ai acestei organizații. Nu este doar un obiectiv al guvernului, ci este un obiectiv general de țară. Am făcut pași necesari în procesul de reformă și indicatorii noștri macroeconomici arată bine. Știm standardele înalte ale acestei organizații, iar aderarea ne-ar facilita atingerea și păstrarea acestor standarde de dezvoltare economică și socială pe termen lung. Contribuția noastră la organizație înseamnă să jucăm un rol mai activ în stabilitatea economică regională și suntem pregătiți să ne asumăm acest lucru”, a spus premierul Dacian Cioloș.

OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creșterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. OCDE îşi orientează activitatea în patru direcții prioritare: (1) (re)stabilirea încrederii în piaţă prin eficientizarea şi nivelarea mecanismelor care o fac să funcționeze, (2) îmbunătăţirea şi consolidarea politicilor fiscale naționale, (3) promovarea inovației în economie şi (4) valorificarea capitalului uman prin capacitarea forței de muncă. OCDE promovează cu precădere reforme structurale, o agendă socială axată pe combaterea inegalităților şi dezvoltarea durabilă. Cei 35 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sunt state dezvoltate, deținând peste 70% din producția şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.

Aderarea României la OCDE a reprezentat un obiectiv al politicii externe române încă din 2004. România şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE la ambele valuri anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, dar nu a fost luată în considerare. În februarie 2016, Guvernul a analizat stadiul relaţiei cu OCDE şi a stabilit obiectivul de etapă al României în relația cu OCDE: crearea premiselor favorabile pentru luarea în considerare a candidaturii ţării noastre în cursul viitorului exerciţiu de lărgire. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.