145802 – 23082016 – Europarlamentarul Laurențiu Rebega a pledat, recent, pentru urmărirea cu tenacitate și curaj a intereselor pe termen lung ale României. Și, plecând de la o declarație recentă a lui Traian Băsescu, a susținut necesitatea unei politici inteligente față de Rusia, o politică în care să fie urmărit, cu prioritate, dialogul permanent și mai ales intensificarea și diversificarea schimburilor economice.
”O politică deschisă față de Rusia nu trebuie să excludă în niciun caz relația cu Germania și cu Occidentul european în general. România are șansa de a se afla, nu numai geografic, ci și cultural, într-un punct de interferență geopolitică între Europa Occidentală, Rusia și Orientul Mijlociu. Dacă se va mulțumi, însă, doar cu beneficiile simplei poziționări geografice, România va rămâne, metaforic, doar un punct de trecere, o vamă, un soi de duty free geopolitic. Ambiția noastră trebuie să fie mult mai mare decât atât. În jurul nostru există un spațiu care poate și ar trebui și să fie structurat pe o nouă paradigmă. Este vorba de un spațiu care, la sfârșitul Primului Război Mondial, a fost instituit ca o zonă tampon între două foste imperii: cel țarist și cel german. Celebra Linie Curzon și statele apărute în urma Primului Război au fost inițial concepute din perspectiva ordinii imperiale a lumii. S-a spus, atunci, că Finlanda, Țările Baltice, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia și, într-un anume sens, și România, sunt state artificiale menite doar să împiedice o re-escaladare a tensiunilor între Germania și Rusia. A fost o socoteală de două ori greșită. În primul rând, în mod evident, Al Doilea Război Mondial, izbucnit la puțină vreme, a demonstrat că între Rusia și Germania fusese doar un armistițiu și nu o pace adevărată. În al doilea rând, noile state apărute pe harta Europei nu erau nicidecum artificiale. Erau, poate, insuficient de mature, grevate, încă, de neînțelegeri istorice, apăsate, unele, de rămâneri în urmă economice sau instituționale. Dar erau nuclee ale unor națiuni reale, cu tradiții și culturi specifice. Ambiția României, de care vorbeam mai sus, ar trebui să fie participarea activă la un proiect comun care să transforme acest spațiu est-european dintr-o zonă tampon într-un pol distinct de putere geopolitică. Fundamental, popoarele din zonă au relații reciproce de o mie de ani. Vecinătatea și schimburile permanente derulate de secole au construit o structură de valori, atitudini și concepții comune, mai puțin vizibilă până acum. O veche zicală spune că, atunci când ai un necaz, cel mai aproape e vecinul. Logica imperială care s-a aplicat în perioada interbelică și în cea a Războiului Rece a orientat națiunile est-europene mult mai mult către o subordonare față de centre de putere exterioare decât către o apropiere și o cooperare între ele. Zicala care a fost promovată (și care, atenție!, nu se întâlnește doar la români) a fost să moară și capra vecinului! Avem, acum, o șansă istorică de a ieși din logica imperialistă a confruntării între mari blocuri supranaționale. Este momentul afirmării statelor-națiuni și a unei cooperări strânse între vecini. Faptul că „unirea face puterea” este adevărat, dar nu sub forma subordonării față de un Big Brother, ci sub forma cooperării oneste între parteneri egali. Ideea constituirii Europei de Est ca o putere cooperativă nu este neapărat originală. Formarea Grupului de la Vișegrad, încă din anii ’90, este un nucleu. Evocarea de către George W. Bush a conceptului de „Noua Europă” este, privind retrospectiv, o sugestie foarte transparentă. În această dinamică, însă, România trebuie să își asume cu hotărâre un rol activ și trebuie să militeze pentru împlinirea acestui proiect. De mai mulți ani, a devenit o cutumă, aproape un ritual, ca prima vizită oficială a înalților demnitari români după învestitură să fie făcută la Chișinău. Este foarte bine așa, pentru că se marchează interesul
național cel mai acut. Dar pentru sublinierea intreselor pe termen lung ale țării noastre, după Chișinău, următoarele întâlniri ale înalților demnitari români – președinte, prim-ministru, ministru de
externe – ar trebui să fie cu omologii de la Budapesta, Varșovia, Praga, Bratislava, Sofia, Belgrad și Atena. Aceste întâlniri ar trebui să aibă loc cu prioritate față de cele cu marile puteri mondiale, dar îndepărtate de țara noastră. Cu alte cuvinte, este necesară nu doar o bună politică de vecinătate, ci de transformarea acestei vecinătăți într-o forță semnificativă a Europei și a lumii. Îndeosebi relația România-Ungaria trebuie reconsiderată din perspectiva unei complementarități aproape perfecte între cele două țări. Ideea unei ”reconcilieri” între România și Ungaria, după modelul franco-german, a mai fost vehiculată încă din anii ’90, dar practic s-a făcut foarte puțin. Dimpotrivă, în spațiul public au fost promovate mai mult orgoliile, sfidările sau provocările. Desigur că există sensibilități și fapte istorice care nu se pot uita. Dar ele aparțin unor alte vremuri și trebuie să avem înțelepciunea de a le ierta și de a le depăși. Europa de Est ca putere cooperativă (și, aș sugera, cu un puternic vector economic distributist) se bazează pe o remarcabilă coerență economică potențială a spațiului cuprins între Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Egee și Marea Adriatică. Altădată împărțit între imperii adversare, acest spațiu poate deveni acum creuzetul unei dezvoltări economice și culturale excepționale, prin efortul comun al statelor națiuni. Europa de Est nu este nici rusească, nici nemțească! Iar națiunile de aici au puterea de a exista și altfel decât ca vasale ale unui imperiu din afară”, declară Laurențiu Rebega. – PROMPT MEDIA
