Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Lege pentru combaterea ambroziei

București: Lege pentru combaterea ambroziei

DISTRIBUIȚI

ambrozie146161 – 09092016 –  Deputatul PNL Florica Cherecheș a depus un proiect de lege privind combaterea răspândirii plantei puternic alergene, pericol pentru sănătatea publică, Ambrosia artemisiifolia, o buruiană invazivă care crește pe marginea drumurilor, pe ogoare, pe spaţiile verzi, dar şi în curţile caselor sau în parcuri, ruini și locuri lăsate în paragină. Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă rinită alergică, conjunctivită alergică, astm, dermatită de contact, în special la sfârșitul verii – începutul toamnei. Manifestările pot fi diferite de la un pacient la altul, cele mai frecvente fiind mâncărime nas/ochi, secreţii nazale abundente, ochi roşii.

Legea prevede că proprietarii sau deţinătorii de terenuri vor desfăşura periodic, cel puţin o dată pe an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare şi alte lucrări specifice în scopul distrugerii buruienii şi prevenirii răspândirii acesteia. Cei care nu îndeplinesc această obligație vor primi un avertisment scris care va conține un termen de conformare, care dacă nu e respectat, va fi urmat de sancțiune. Amenzile sunt de la 200 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice şi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoane juridice.

Verificarea, constatarea şi sesizarea nerespectării de către deţinătorii de teren a dispoziţiilor legale se face de către specialiştii din următoarele instituții: autoritățile publice locale, Direcţiile pentru Agricultură Judeţene, Comisariatele judeţene ale Gărzii naţionale de Mediu, Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Legea are și o componentă de prevenție, pentru că multă lume nu cunoaște planta și nu se poate feri de ea. Atribuțiile în acest sens le are Ministerul Mediului, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, care este obligată să desfăşoare anual campanii de informare şi conştientizare împreună cu autorităţile publice locale, direcţiile agricole şi de sănătate publică, stabilind măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive şi eradicarea acestei plante.

Adoptarea acestei legi ar duce la  reducerea patologiei alergologice din cauza polenului plantei ambrozia, la creşterea capacităţii de muncă a populaţiei active, la scăderea costurilor cu decontarea concediilor medicale şi la îmbunătăţirea aspectului terenurilor virane necultivate. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.