Acasă Externe Bulgaria: România și Bulgaria îmbunătățesc cooperarea transfrontalieră

Bulgaria: România și Bulgaria îmbunătățesc cooperarea transfrontalieră

DISTRIBUIȚI

vama-convorbiri146229 – 13092016 –  La Ruse, în Bulgaria, a avut locrecent o întâlnire între delegaţiile Autorităţii Vamale din România şi Administraţiei Vamale din  Bulgaria.

Delegaţia română a fost reprezentată de Dorel Fronea, vicepreşedinte al ANAF, coordonator al autorităţii vamale, iar delegaţia din Bulgaria de Rozalia Dimitrova, director general al Agenţiei Naţionale Vamale.

În cadrul întâlnirii, reprezentanţii celor două delegaţii au dezbătut aspecte legate de timpii de aşteptare a mijloacelor de transport la trecerea frontierei dintre România şi Bulgaria, în special a celor care transportă mărfuri în regim de tranzit, schimbul de informaţii privind mărfurile plasate sub regimul de punere în liberă circulaţie inclusiv în temeiul regimului de destinaţie finală şi cooperarea operaţională în domeniul vamal şi fiscal.

În cadrul dezbaterilor, delegaţia României a pus accentul pe necesitatea intensificării cooperării dintre cele două autorităţi vamale, atât în domeniul vamal, cât şi cel fiscal, în vederea prevenirii şi reducerii fraudelor din cele două domenii.

Astfel, părţile au convenit asupra unor modalităţi concrete de eficientizare a eforturilor de combatere a traficului ilicit de mărfuri, cum ar fi vizite de lucru pentru identificarea celor mai bune practici, schimbul punctual de informaţii şi întâlniri de lucru la nivel regional între birourile vamale competente din cele două ţări, în domenii precum traficul de mărfuri contrafăcute şi valoarea în vamă. Autoritatea Vamală din România va intensifica, în continuare, cooperarea transfrontalieră în vederea eficientizării combaterii traficului ilicit cu mărfuri. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.