Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Precizari PICCJ – Acordare sprijin tehnic in modificarea legislatiei penale

București: Precizari PICCJ – Acordare sprijin tehnic in modificarea legislatiei penale

DISTRIBUIȚI

149052 – 15022017 –  Ministerul Public reiterează preocuparea constantă și deschiderea spre dialog interinstituțional, în sensul acordării de suport tehnic, specializat, în cadrul procedurii de modificare a legislației penale, precum și a legilor referitoare la sistemul judiciar. Prezența reprezentanților Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la lucrările în comisiile parlamentare, precum și în grupurile de lucru constituite la nivelul Ministerului Justiției sau Consiliului Superior al Magistraturii, este necesară pentru îndeplinirea rolului constituțional de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

Totodată, Ministerul Public informează asupra faptului că participarea reprezentanților săi la dezbaterile privind modificările legislative de interes judiciar reprezintă o tradiție, concretizată în studierea proiectelor de lege, formularea de observații în faza de elaborare a acestora, formularea de propuneri ca urmare a deciziilor Curții Constituționale, identificarea nevoilor suplimentare de reglementare sau de amendare a textelor existente etc. Conducerea Ministerului Public își exprimă speranța ca, și pe viitor, să fie permisă participarea procurorilor, în calitate de invitați, la procesul de elaborare a legislației privind activitatea sistemului judiciar.

Ministerul Public apreciază că prin acordarea de sprijin tehnic, specializat, procurorii și-au adus contribuția la transpunerea în practică a principiului securității juridice, conform căruia temeinicia unui stat de drept este dată, printre altele, de predictibilitatea și calitatea legilor sale.

Precizari PÎCCJ: Nu a fost ”dezincriminată” infracțiunea de abuz în serviciu

Având în vederile dezbaterile lansate în spațiul public referitoare la o presupusă dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, precum și solicitările reprezentanților mass-media de a primi un punct de vedere al Ministerului Public în legătură cu această chestiune, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.246 din Codul penal din 1969, ale art.297 alin. 1 din Codul penal și ale art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial nr.517 din 08.07.2016), Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art.246 din Codul penal din 1969 și ale art.297 alin.(1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma ”îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege ”îndeplinește prin încălcarea legii”. Dispozitivul acestei decizii se completează și trebuie interpretat/ aplicat în raport cu considerentele care îl fundamentează și explicitează. Astfel, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului.

De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutul normativ al actului controlat, ci doar înțelesul său contrar Constituției. Practic, fără a se declara neconstituționalitatea textului, Curtea reinterpretează norma  și stabilește care este interpretarea compatibilă cu Constituția. În consecință, prin această decizie nu a fost ”dezincriminată” infracțiunea de abuz în serviciu.   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.